Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Pericolul din hârtia de copt: ”Cea pe care o cumpărăm cu toții nu este deloc bună”

Pericolul din hârtia de copt: ”Cea pe care o cumpărăm cu toții nu este deloc bună”

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 10:00 31 Dec 2024 Modificat la 10:00 31 Dec 2024
femeie care taie hartie de copt
Multe dintre variantele disponibile pe piață pot conține substanțe nocive. Foto: Getty Images

Fabius Antal, specialist în wellbeing, a avertizat asupra riscurilor ascunse în utilizarea hârtiei de copt obișnuite, într-un interviu exclusiv acordat emisiunii iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN. Acesta a explicat că multe dintre variantele disponibile pe piață pot conține substanțe nocive, cum ar fi siliconul sau clorul utilizat pentru albire.

"În ceea ce privește hârtia de copt, trebuie să căutăm o hârtie de copt care nu conține un anumit tip de silicon, și aici este puțin mai complicat. În general, hârtia de copt pe care o cumpărăm cu toții nu este deloc bună. În schimb, ca să luăm totul prin excludere, este bine să încercăm să nu mai folosim hârtia de copt albă, pentru că are inclusiv clor la bază pentru a fi albită."

Pentru cei care nu își permit să investească în variante de calitate superioară, Antal sugerează trecerea la hârtia de copt maro, mai naturală, ca un prim pas.

"Este bine să folosim hârtie de copt mai maro, mai închisă la culoare, ca un prim pas, pentru cei care nu își permit să cumpere neapărat o hârtie de copt mai de calitate, care costă 30-40 de lei față de cea obișnuită, care este undeva la 3-4 lei. Acesta ar fi un prim pas foarte important."

Expertul subliniază, de asemenea, importanța reducerii utilizării hârtiei de copt în general, în favoarea unor alternative mai sustenabile.

"Și dacă se poate, mai puțină hârtie de copt. Mai bine frecăm mai mult tava. Se poate fi fără, dar ne-am învățat mai comozi", a concluzionat Fabius Antal în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN.

×
x close