Produsele rafinate provoacă creşterea rapidă a nivelului de zahăr din sânge ceea ce împinge organismul să producă cât mai multă insulină, ceea ce poate conduce la depresie. Conform studiului la care au participat 70.000 de femei care se aflau înainte de menopauză există o legătură între produsele făinoase rafinate şi depresie. Studiul a fost publicat în „Jurnalul American de Nutriţie Clinică” şi oferă şanse în dezvoltarea unei metode de a trata depresia prin nutriţie, informează „Daily Mail”, citat de Adevarul.
Atunci când consumăm carbohidraţi, respectiv produse făinoase, nivelul de zahăr din sânge creşte rapid. Indexul glicemic este responsabil de măsurarea cantităţii de zahăr pe care o avem în sânge după ce am mâncat. Astfel că, cu cât alimentele sunt mai rafinate, cu atât indicele glicemic creşte. Studiul a asociat un indice glicemic crescut cu o predispoziţie mare spre depresie, anxietate sau schimbări de dispoziţie, în timp ce un regim alimentar bogat în fibre, cereale integrale şi legume au prezentat un risc mult mai scăzut, adaugă sursa citată. De asemenea, carbohidraţii sunt asociaţi şi cu problemele de obezitate, nivel scăzut de energie şi insomnie.
Consumul de fructe şi legume prelungeşte viaţa
Cercetătorii au confirmat faptul că o dietă în care introducem des fructe şi legume ne va prelungi viaţa prin întărirea sistemului imunitar. Mai mult, fructele şi legumele conţin antioxidanţi, care ne menţin corpul tânăr.