De la 1 octombrie românii sunt chemati din nou la analize. Ministerul Sănătăţii lansează un program de prevenire a bolilor cardiovalscule.
Pacienţii în vârstă de peste 40 de ani, care prezintă risc de îmbolnăvire, vor fi chemaţi la medicul de familie pentru a li se întocmi o riscogramă. Este vorba despre fumători sau persoanele cu un consum ridicat de alcool. Aceştia vor fi trimişi la medicul specialist şi le vor fi efectuate un set de analize.
În program vor intra aproximativ 3500 de cabinete de familie, fiind vorba de aproximativ 500.000 de oameni care trebuie examinaţi.
Programul Ministerului Sănătăţii vine ca urmare a faptului că ţara noastră se află pe locul trei în Europa în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de boli cardiovasculare, în timp ce unul din doi români suferă de tensiune arterială ridicată.
Tot din toamnă se pregăteşte un program prin care femeile vor avea posibilitatea să îşi facă testul Babeş-Papanicolau, pentru depistarea cancerului de col uterin.
Antena3.ro