O greșeală frecventă care poate leza membrele inferioare este practicarea sportului fără echipament adecvat.
„Trebuie să fim foarte atenți la alegerea echipamentului deoarece talpa pantofului este singura suprafață care atinge pământul. Fie că alergăm, fie că doar mergem, creierul își ia informația despre suprafața pe care suntem prin intermediul pantofilor. Noi diagnosticăm probleme la nivelul gleznei sau labei piciorului fie din cauza purtării unor echipamente neadecvate, fie a unor pantofi vechi”, susține medicul ortoped Tekin Kerem Ülkü, specialist în chirurgia piciorului și traumatologie.
Medicii ortopezi sunt extrem de fermi și în ceea ce privește purtarea tocurilor, pe care o consideră un coșmar pentru picioare. Asta pentru că, în timp, poate produce deformări permanente la nivelul gleznei și labei piciorului, scrie doctorulzilei.ro.