În acest fel, ajungem într-un cerc vicios din care cu greu se mai poate ieși. În plus, luăm pastile cu pumnul, iar acestea ne fac bine pe o parte și rău pe alta.
Laxativele, căci despre ele este vorba, ne ajută în problema pe carde o avem, dar atunci când sunt luate în exces dăunează. Mai exact, ele nu numai că împiedică absorbția vitaminelor și mineralelor în organism, dar ajută le elimină din corp și pe cele pe care le avem.
Cum știm că laxativele ne fac rău
Studiile arată că este vorba, în special, despre absorbția de calciu și vitamina D, care sunt foarte importante pentru sănătatea oaselor și a dinților. Când nivelurile acestor vitamine și minerale sunt scăzute, riscul de osteopenie și osteoporoză crește.
Tot laxativele administrate timp îndelungat ajută la eliminarea apei din organism, dar și a sodiului și potasiului, în felul acesta perturbând mecanismele care asigură circulația sângelui către inimă, creier și ficat.
În plus, deși sunt luate ca să ne ajute la tranzitul intestinal, laxativele pot duce la slăbirea mușchilor intestinali și aceștia nu vor mai putea funcționa apoi la parametri normali.
Aceasta este explicația pentru care, odată ce ați întrerupt folosirea laxativelor, constipația revine sau chiar se poate înrăutăți.
Alte simptome care pot apărea în cazul în care utilizați timp îndelungat laxative sunt: balonarea, crampele abdominale, flatulenţa (gazele intestinale), sindromul de intestin iritabil, insuficienţă renală, deshidratare, melanosis coli (coloraţie maronie a mucoasei peretelui colonic ce poate predispune la cancer de colon).
Altfel spus, devenim dependenți de aceste pastile.
Remedii naturale care înlocuiesc laxativele
Specialiștii spun că există și remedii naturale pentru constipație. Printre acestea, prune proaspete sau uscate, sfeclă roșie, suc de mere sau de portocale, ulei de măsline amestecat cu zeamă de lămâie, kiwi, struguri, mere, smochine, fructe de pădure, mazăre, fasole, anghinare, cafea fără zahăr.
De asemenea, de un mare ajutor sunt consumul de apă și alimentele bogate în fibre.
Nu sunt de neglijat nici consumul de ceai de mușețel, ceai de senna cu fenicul și chimen, ceai de pătrunjel, ceai de ghimbir cu lămâie, ceai de mentă, ceai de păpădie, ceai de nalbă mare, ceai din rădăcină de lemn dulce.