Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Fructul care ajută la imunitate și la sănătatea digestiei. Consumat în exces poate cauza iritații

Fructul care ajută la imunitate și la sănătatea digestiei. Consumat în exces poate cauza iritații

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:56 18 Ian 2022 Modificat la 10:25 18 Ian 2022
ananas
Sursa foto: pexels

Nutrienții și compușii au beneficii dovedite în digestie, stimulează imunitatea, ameliorează simptomele în artrită, accelerează recuperarea după intervenții chirurgicale și stimulează regenerarea cutanată, fiind foarte util după efort fizic intens.  

Ananasul susţine sistemul imunitar. Fructul conţine cantitatea recomandată de vitamina C, potrivit FDA. Vitamina C este un antioxidant solubil în apă care previne distrugerea celulară, potrivit Linus Pauling Institute din Oregon. Vitamina C ajută organismul în combaterea bolilor cardiovasculare şi a durerilor articulare. Oase puternice.

Ananasul ajută la păstrarea posturii şi sănătatea osoasă. Fructul conţine 75% din cantitatea recomandată de mangan, mineral esenţial pentru dezvoltarea unor oase puternice şi a unor ţesuturi sănătoase, potrivit Linus Pauling Institute. În 1994, un studiu sugera că manganul, alături de alte minerale, ajută la prevenirea osteoporozei la femeile care se află în postmenopauză.

”Ananasul contribuie la reducerea riscului de degenerare maculară, o boală care afectează vederea oamenilor în vârstă, alături de nivelurile înalte de vitamina C şi alţi antioxidanţi“, potrivit nutriţionistului american Laura Flores.

La fel ca şi alte fructe şi legume, ananasul conţine fibre esenţiale pentru o digestie sănătoasă, promovând sănătatea intestinelor.

Ce riscuri există

Ananasul este bine tolerat, riscul de alergie fiind relativ redus. Cu toate acestea, fructul consumat în stare cruda poate provoca mâncărime la nivelul cavitații bucale sau senzații nepacute la nivelul limbii și buzelor. Responsabila pentru aceasta este bromelaina și capacitatea ei de a descompune proteinele, care pot interacționă cu mucoasele. Acesta este procesul datorita căruia sucul proaspăt de ananas este folosit la aditivarea naturala a cărnurilor și la conservarea acestora.

Enzima este distrusa de sucurile gastrice în cea mai mare proporție, sau prin fierbere, atunci când pregătești compot. Efectele bromelainei pot cauza iritații la contactul ananasului cu pielea, dar situația apare mai ales la persoanele cu piele foarte sensibila și relativ rar.

Cu toate acestea, un consum prea mare de ananas crud poate provoca dureri de stomac, vărsături, diaree. În cazuri excepționale, poate produce tulburări de respirație, dar aceasta se întâmplă doar la persoanele care au alergie la polen sau latex.

×
Etichete: ananas digestie
x close