Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Dieta care duce la sațietate și ajută şi la sănătatea digestivă. "E foarte bună mai ales, acum, după sărbători"

Dieta care duce la sațietate și ajută şi la sănătatea digestivă. "E foarte bună mai ales, acum, după sărbători"

I.D.
1 minut de citit Publicat la 11:50 08 Ian 2025 Modificat la 11:50 08 Ian 2025
Dieta se află pe locul 2 în topul celor mai bune diete din lume. FOTO: Getty Images.com
Dieta se află pe locul 2 în topul celor mai bune diete din lume. FOTO: Getty Images.com

Medicul Anca Hâncu a vorbit despre dieta DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension), un plan alimentar care, conform celor mai recente cercetări, se află pe locul 2 în topul celor mai bune diete din lume, clasificate de US News & World Report. Dieta DASH este recomandată pentru scăderea tensiunii arteriale și promovarea unui stil de viață sănătos.

„Dieta DASH nu este doar o dietă, este un stil de viață care ajută la prevenirea și gestionarea hipertensiunii, dar și la întărirea imunității. Aceasta este o dietă bogată în fructe, legume, lactate degresate și proteine slabe, care ajută la menținerea unui microbiom intestinal sănătos, esențial pentru o imunitate puternică", a explicat medicul.

Dieta DASH se axează pe reducerea conținutului de sodiu, limitându-l la doar 2,3 grame pe zi, echivalentul a aproximativ 3 grame de sare. Aceasta promovează consumul de alimente proaspete, cu un aport crescut de potasiu, magneziu și calciu, și încurajează utilizarea de grăsimi sănătoase din surse precum migdale, nuci, fistic și uleiuri vegetale. De asemenea, dieta include proteine provenite din carne slabă, pește și ouă.

Medicul subliniază că dieta DASH nu este doar pentru persoanele care doresc să își controleze tensiunea arterială, ci și pentru cei care vor să slăbească. „Dieta DASH poate fi utilizată și pentru scăderea în greutate, având în vedere că, dacă este respectată o cantitate redusă de calorii, ajută și la pierderea kilogramelor acumulate, mai ales după sărbători”, a adăugat aceasta.

Pe lângă beneficiile pentru sănătatea cardiovasculară, dieta DASH contribuie la prevenirea bolilor virale, datorită aportului ridicat de vitamine și minerale. „Alimentele bogate în vitamina C, cum ar fi citricele, pătrunjelul și ardeiul roșu, sunt excelente pentru întărirea imunității, iar supa de pui este un remediu clasic pentru răceli și viroze”, a precizat Hâncu.

În final, medicul a subliniat că dieta DASH poate fi adaptată și celor cu intoleranțe alimentare, fiind benefică pentru toți, indiferent de stilul de viață sau regimul alimentar. „Aceasta poate fi folosită și de persoanele vegane sau vegetariene, iar datorită faptului că nu produce carențe nutriționale, este o alegere excelentă pentru sănătatea generală”, a încheiat medicul.

×
x close