Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă De ce nu e recomandat ca femeile să se machieze când poartă mască de protecție

De ce nu e recomandat ca femeile să se machieze când poartă mască de protecție

1 minut de citit Publicat la 18:05 29 Mai 2020 Modificat la 18:05 29 Mai 2020
De ce nu e recomandat ca femeile să se machieze când poartă mască de protecție
Sursa foto: Pexels

Oana Spânu, medic specialist în dermatologie, a explicat că multe paciente s-au trezit cu probleme la nivelul tenului din cauza purtării măștilor peste machiaj.

„De când am redeschis cabinetul au venit multe paciente cărora le-a apărut sau li s-a exacerbat acneea şi dermatita periorală, adică inflamaţii, scuame, înroşirea pielii, senzaţii de sensibilitate, de usturime, de arsură în jurul gurii, chiar şi în jurul nasului. Le recomand să nu se mai machieze în perioada în care poartă masca. Chiar dacă au un ten normal, fără probleme, să nu aplice în zona aceasta foarte multe produse. Şi aici mă refer la creme grase, la baza de machiaj, care este extrem de ocluzivă pentru pori, pentru glanda sebacee, la fonduri de ten cu putere mare de acoperire şi la pudre. Trebuie să se demachieze blând, să clătească bine produsul de curăţare cu apă. Dacă e posibil să se machieze doar în jurul ochilor şi în rest să aplice doar o cremă hidratantă. Aşa ar fi ideal pentru a preveni tocmai această proliferare bacteriană într-un mediu cald şi umed, care automat duce la apariţia acneei”, a spus Oan Spânu pentru Mediafax.

Și bărbații pot avea probleme cu tenul din cauza măștilor de protecție, a spus medicul dermatolog.

„Bărbaţii care mai fac câte un coş, două sau nici măcar, dar care se rad zilnic sau la două zile, pot să dezvolte prin purtarea măştii suprainfecţie bacteriană la nivelul foliculului pilos sau dacă folosesc aftershave-uri alcoolice şi pun după aceea masca se irită şi apar inflamaţiile pe zona bărbiei”, a explicat medicul.

×
Etichete: Oana Spânu
x close