Copiii ai căror mame au luat paracetamol în timpul sarcinii pentru calmarea durerilor prezintă un risc crescut de a suferi de sindromul deficitului de atenţie (ADHD), potrivit unui studiu al cercetătorilor neo-zeelandezi.
Paracetamolul este folosit în mod curent pentru tratarea durerilor, iar cercetătorii consideră rezultatele noului studiu drept "alarmante", informează
dailymail.co.uk.
Cercetarea, efectuată de specialiştii Universităţii din Auckland, Noua Zeelandă, vine să suţină un studiu danez publicat anul acesta care a descoperit o legătură între acest analgezic folosit pe scară largă şi o serie de probleme de comportament. Savanţii neo-zeelandezi au analizat datele obţinute în urma unui studiu efectuat pe 871 de copii europeni şi măsurat dificultăţile comportamentale şi simptomele de ADHD pentru copii cu vârsta între şapte şi 11 ani.
Cercetătorii au analizat folosirea în timpul sarcinii a unor medicamente ca paracetamol, aspirină şi antibiotice, dar şi a medicametelor impotriva acidităţii gastrice.
Aproape jumătate dintre mamele copiilor din studiu luaseră paracetamol în timpul sarcinii, iar copiii acestor femeiprezentau un risc mai mare de a dezvolta sindromul deficitului de atenţie şi alte probleme de comportament.