Adolescenții care petrec mult timp în fața ecranelor dorm mai puțin și adorm mai greu, potrivit unui studiu efectuat pe un eșantion de 10.000 de tineri norvegieni cu vârste între 16 și 19 ani, publicat în revista medicală online BMJ Open, citată de lesnewseco.fr.
De asemenea, studiul a arătat că majoritatea adolescenților dependenți de dispozitivele cu ecrane — televizoare, calaculatoare, tablete, telefoane ș.a.m.d., întâmpină un risc crescut de a adormi mai greu, având nevoie de peste 1 oră pentru a adormi.
În cazul celor care utilizează ecranul pentru mai mult de patru ore pe zi (în afara orelor de școală) acest risc este crescut cu 49 % comparativ cu cel al utilizatorilor ecranului pentru mai puțin de o oră. Potrivit studiului, riscul este maxim pentru cei care stau în fața ecranului cu o oră înainte de culcare.
Tinerii studiați au avut nevoie în medie de 8 — 9 ore de somn pentru a fi în formă a doua zi, iar cei care au petrecut mai mult de două ore pentru a trimite e-mailuri sau a conversa pe "chat" au avut de trei ori mai multe șanse de a dormi mai puțin de cinci ore pe noapte. Cercetătorii au descoperit că acei adolescenți care au folosit mai multe dispozitive pe zi au avut mai multe dificultăți de a adormi și au dormit mai puțin timp decât cei care au folosit un singur dispozitiv.