Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Ce au descoperit medicii despre femeile bolnav de cancer care şi-au făcut mastectomie. "Şansele erau egale"

Ce au descoperit medicii despre femeile bolnav de cancer care şi-au făcut mastectomie. "Şansele erau egale"

O.P.
1 minut de citit Publicat la 07:40 04 Sep 2014 Modificat la 07:40 04 Sep 2014
protein-responsible-drug-resistance-breast-cancer-found_235.jpg
Femeile cu cancer la un sân care au optat pentru o dublă mastectomie (îndepărtarea chirugicală a ambilor sâni) au supraviețuit tot atât de mult cât cele care au fost supuse unei operații de extirpare a tumorii urmate de radioterapie, arată un studiu american publicat marți în Journal of the American Medical Association, informează AFP.

Efectuată pe aproape 190.000 de femei din California care au suferit de cancer de sân între 1998 și 2011, aceasta este prima cercetare care compară direct rata de supraviețuire în cazul celor trei tipuri de intervenții chirurgicale majore practicate în general pentru a trata această boală. Este vorba despre extirparea ambilor sâni, doar a sânului afectat sau numai a țesutului canceros urmată de radioterapie. Dintre cele 189.734 de femei care au participat studiu, 55% au avut o ablație a tumorii urmată de radioterapie, 38,8% au avut o mastectomie simplă, iar 6,2% o mastectomie dublă.

Potrivit studiului, în anul 2011, 12% dintre paciente (față de 2% în 1998) cu tumoare canceroasă la un singur sân au fost supuse unei duble mastectomii, chiar dacă eficiența unei astfel de proceduri pentru a preveni apariția unei noi tumori a fost incertă.

Prin intermediul acestui studiu, "putem spune acum că o pacientă cu cancer de sân care trece printr-o dublă mastectomie nu va avea o șansă mai bună de supraviețuire decât pacienta căreia i-a fost eliminată tumoarea și apoi i s-a făcut radioterapie", a afirmat dr. Allison Kurian, profesor de medicină la Universitatea din Stanford (California), unul dintre autorii studiului.

Dubla mastectomie s-a aflat în centrul atenției după ce actrița americană Angelina Jolie a anunțat în 2013, la 37 de ani, că a fost supusă unei astfel de intervenții chirugicale pentru a reduce riscul de a face cancer la sân. Actrița este purtătoarea unei mutații a genei BRCA1, care — ca și mutația genei BRCA2 —sporește cu 85 % probabilitatea apariției acestui tip de cancer. Cu dubla mastectomie, riscul scade la 5%.

×
Etichete: cancer la san
TOP articole
x close