Industria apei îmbuteliate are, în ultimele decenii, o miză extrem de mare. Un documentar, realizat de Stephanie Soechtig, urmăreşte marea afacere a apei îmbuteliate şi dezvăluie modul în care marile corporaţii din industrie afectează cu brutalitate viaţa comunităţilor. Oamenii sunt priviţi ca simpli pioni, neajutoraţi, transformând în marfă substanţa primordială a planetei.
Majoritatea oamenilor leagă noţiunea de sănătate şi de apa potabilă, marketingul creând o conexiune între sănătate şi apa îmbuteliată. ceasta este, însă, o asociere falsă, deoarece recipienţii de plastic sunt profund dăunători, din cauza procesului de fabricaţie, ce presupune utilizarea unor substanţe chimice neurotoxice sau cancerigene.
De asemenea, testele făcute apei îmbuteliate de către laboratoare independente au relevat prezenţa, în aşa-zisa apă pură, ce ne este vândută de aproape de 2.000 de ori mai scump decât apa de la robinet, a altor compuşi toxici, gen toluen sau stiren, resposabili de mutaţii genetice şi implicit de proliferarea cancerului, notează filmedocumentare.