Conştientizarea importanţei pe care alimentaţia o are în viaţa noastră ne-ar feri de foarte multe probleme. Mutaţiile genetice, aditivii alimentari, hormonii şi antibioticele care se regăsesc în produsele alimentare pe care le consumăm reprezintă un real pericol pentru sănătatea noastră.
Medicii sunt îngrijoraţi de dereglările hormonale pe care le sesizează la copii: "Băieţilor de 7-9 ani au început să le crească sâni, iar fetiţelor de 6-7 ani le vine menstruaţia", a declarat Georgeta Păun, medic primar în medicină generală.
În literatura de specialitate este citat cazul fetitei Lina Medina, care a dat naştere la varsta de 5 ani 7 luni si 21 de zile, fiind cea mai tanara mama cunoscută.
Cazurile de pubertate precoce pot avea efecte extreme. Recent, unui tânăr de 19 ani i-au fost extirpaţi total ambii sâni, deoarece, de la vârsta de 15 ani au început să îi crească, asemenea unei fete.
În ciuda tratamentului hormonal, boala lui - ginecomastie bilaterală - nu a dat înapoi, singura soluţie fiind chirurgicală.
"M-am speriat când fiicei mele a înceut să îi crească păr în exces - pe mâini, pe spate, pe faţă. Medicii mi-au spus să NU îi mai dau LAPTE de origine animală şi CARNE de PASĂRE, deoarece puii din comerţ sunt plini de hormoni şi antibiotice", declara o altă mămică.
Astfel, trebuie să avem mare grijă ce alimente consumăm şi cum ne hrănim copiii.