Asociat adesea cu somnul și plictiseala, căscatul ne pune uneori în situații cu adevărat stânjenitoare atunci când se face simțit în plin dialog profesional, în mijlocul unei întâlniri romantice sau atunci când un apropiat își povestește vicisitudinile vieții. Odată ce te-ai angajat într-o respirație profundă și ți-ai expus gâtlejul, este dificil să ieși din situație printr-o justificare valabilă, poate doar prin invocarea concluziilor la care a ajuns Andrew Gallup de la departamentul de psihologie al SUNY College at Oneonta din SUA, publicate în aprilie în revista Physiology&Behavior. Potrivit rezultatelor studiului coordonat de Gallup, deschiderea intempestivă a gurii ar fi un mecanism de reglare a temperaturii creierului.
Studiul, care a luat drept bază de plecare caracteristica de ''acțiune contagioasă'' a căscatului la oameni, a constat în a prezenta unor trecători imagini cu persoane căscând. Apoi, aceștia erau întrebați de câte ori ei înșiși au reprodus acest reflex în timpul vizionării imaginilor.
Pentru a-și verifica ipoteza, echipa a desfășurat asupra unui eșantion de 120 subiecți un experiment la temperaturi și în anotimpuri diferite. Rezultatele au arătat că o proporție semnificativ mai mare de trecători au ''cedat'' vara și nu iarna imboldului de a căsca (în timpul vizionării imaginilor), confirmând astfel ipoteza lui Gallup privind reglarea termică a creierului: atunci când temperatura exterioară se apropie sau o depășește pe cea a corpului uman, căscatul are tendința să fie contraproductivă în optica răcirii cerebrale; atunci când temperatura exterioară este foarte scăzută, o prea mare răcire ar fi de asemenea nefastă. Între cele două limite, există o fereastră statistică ce se potrivește subiectului de cercetare al lui Gallup.
Rezultatele acestui experiment ar putea constitui un alibi perfect, dacă nu ar fi criticile formulate de alți specialiști. Ipoteza promovată de Gallup de mai mulți ani este respinsă de o parte din "comunitatea mică'' a specialiștilor în căscat. ''Acest studiu este unul neîntemeiat'', explică doctorul Olivier Walusinski, medic de familie ce coordonează site-ul academic www.baillement.com. ''Studiul nu comportă măsurători ale temperaturii intracerebrale, iar alți indici ne fac să credem că teza lui Gallup este falsă: reptilele, care își reglează temperatura corporală printr-un aport extern de căldură, cască de asemenea, ca toate vertebratele. S-a observat, de asemenea, că fetușii umani cască începând din săptămânile 10 și 11 de sarcină, în timp ce ei nu au deloc nevoie să-și regleze termic creierul'', subliniază Walusinski.
Lipsa de studii pe marginea subiectului lasă loc explorării acestui gen de ipoteze, însă ceea ce se știe despre cauzele căscatului este, de fapt, că nu se cunoaște mare lucru. ''Încă nu a fost descoperită adevărata cauză. În opinia mea, căscatul este un stimulator al vigilenței. Se cunoaște de o manieră mai generală că acesta este un comportament universal la vertebrate, comportament care poate fi asociat unor fenomene metabolice de alternanță între starea de trezie și somn, precum și de reglare a senzației de sațietate'', subliniază Olivier Walusinski.
