Persoanele care își schimbă stările de dispoziție mergând de la euforie la depresie ar putea suferi de tulburare bipolară, notează marți Societatea Elvețiană de Psihiatrie și Psihoterapie, citată de agenția DPA.
În fazele maniacale de tulburare bipolară, cei care suferă de această boală sunt hiperactivi, euforici sau agitați. Fazele depresive sunt caracterizate prin letargie și sentimentul de inutilitate. Multe persoane cu tulburare bipolară au avut primul episod de acest tip în jurul vârstei de 18 ani, dar adesea boala este diagnosticată mai târziu, menționează sursa citată.
Una din probleme este că persoanele suferinde resimt fazele depresive, doar ca pe o stare proastă, sau o stare emoțională relativ normală, iar în fazele maniacale nu simt nicio suferință și, prin urmare, nu simt nevoia să ceară ajutor. Schimbările de dispoziție pot dura luni, sau chiar ani, timp în care pacienții nu au permanent simptome și pot avea chiar o stare de spirit stabilă.