Nutriţioniştii britanici au analizat meniurile pentru copii disponibile în majoritatea restaurantelor iar concluziile lor sunt îngrijorătoare. Aportul de sare, zahăr şi grăsimi era mult peste limita normală pentru un copil aflat în creştere, scrie click.ro.
Credem că îi facem o bucurie micuţului dacă îl ducem la fast-food şi îi cumpărăm un meniu pentru copii. Chiar dacă suntem atenţi, ca părinţi, la caloriile pe care le consumă, scăpăm de multe ori din vedere să verificăm câtă sare, cât zahăr şi câte grăsimi se află în farfurioara lui. Din această cauză copiii ajung să devină supraponderali, să aibă probleme cu sistemul cardio-vascular şi să fie predispuşi la diabet.
Ştiaţi de exemplu că o budică servită la desert de copil conţine 20 de linguriţe de zahăr? Ştiaţi că limita zilnică pentru copiii de 4-6 ani este de 4 ¾ linguriţe de zahăr, 6/10 linguriţe de sare şi doar 63 de grame de grăsime? La copiii cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani limita este de 6 linguriţe de zahăr, o linguriţă de sare şi 72 de grame de grăsime.
Pentru copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani doza zilnică este de 7 ½ linguriţe de zahăr, 1,2 linguriţe de sare şi 79 de grame de grăsime.
De exemplu, o pizza margherita cu o un suc şi o salată conțin: 1 ¼ linguriţe de zahăr, 1/5 linguriţe sare şi 13,2 g grăsime.