Antena 3 CNN Life Viață sănătoasă Alimentul care nu se strică şi rezistă mii de ani. Beneficiile sunt de necontestat

Alimentul care nu se strică şi rezistă mii de ani. Beneficiile sunt de necontestat

<1 minut de citit Publicat la 15:05 30 Aug 2017 Modificat la 15:05 30 Aug 2017
o_1bopggt8415gj1shcru715861vje8.jpg

Arheologii au descoperit în mormintele egiptene vase care conţineau un aliment care era încă bun pentru consum. Deşi vechi de mii de ani, acesta nu s-a stricat, datorită proprietăţilor sale incredibile.

Cercetătorii au aflat de ce mierea rezistă aşa de mult timp fără să se strice. Mierea este foarte acidă, având un PH cuprins între 3 şi 4,5, iar acest acid distruge microorganismele care ar încerca să trăiască în miere.

O altă explicație este că în stomacul albinelor există o enzimă numită glucozoxidază. Când acestea regurgitează nectarul pentru a produce mierea, enzima se amestecă cu nectarul şi îl descompune în două componente, printre care peroxidul de hidrogen. Acesta acţionează la rândul său asupra elementelor nocive care s-ar putea dezvolta în miere. De aceea mierea era folosită şi în scop medicinal, ca pansament la tratarea rănilor infectate şi a arsurilor, scrie antenastars.ro.

×
x close