Oricât de sănătoase ar fi alimentele pe care le punem pe masă, dacă nu le preparăm cu atenţie, efectul benefic asupra sănătăţii noastre va fi aproape nul.
De exemplu, sunt legume pe care nu trebuie să le tăiem sub nicio formă, iar altele trebuie gătite doar la abur.
Iar când vine vorba despre fructe, devine şi mai complicat. Pentru că este vorba despre modificarea modului în care le alegem. Chiar dacă ne plac fructele crocante, trebuie să le alegem doar pe cele bine coapte, altfel le vom mânca degeaba. Şi chiar dacă nu vă vine să credeţi, până şi ceaiul trebuie băut doar într-un anume fel.
Banalul morcov, de exemplu, poate face minuni pentru organism, cu condiţia să nu îşi piardă nutrienţii în timpul gătirii.
"Morcovul conţine foarte multe vitamine şi în acelaşi timp o substanţă care se numeşte falcarinol care este foarte puternic anticancerigenă, iar dacă îl tăiem în bucăţele mici, aceasta este distrusă, deci este bine să punem morcovul întreg şi, eventual, să îl tăiem la sfârşit, după ce s-a fiert", explică Marie Vrânceanu, nutriţionist.
Iar dacă vorbim despre broccoli, nu doar modul de preparare poate afecta calitatea substanţelor benefice pe care le conţine.
"Broccolli este bine să fie ţinut în supermarketuri învelit în folie de plastic, iar gătitul lui trebuie să se facă la aburi şi nu mai mult de 5-10 minute", mai spune nutriţionistul.
Şi cum orice mâncare necesită şi condimente, specialiştii le recomandă pe cele naturale, iar usturoiul rămâne cea mai aromată şi mai sănătoasă variantă. Condiţia este să nu fie tăiat, şi nici făcut pastă, ci zdrobit în mojar.
Nici fructele nu trebuie cumpărate la întâmplare. Deşi unele persoane evită să cumpere bananele care încep să se înnegrească, specialiştii susţin că acestea sunt cele mai sănătoase.
Teoria este valabilă şi pentru alte feluri de fructe, cum ar fi merele sau perele.
"De exemplu, merele foarte bine coapte conţin o cantitate mai mare de pectină care are proprietăţi foarte benefice asupra intestinului şi sunt mai digerabile. Atât merele, cât şi perele coapte mai bine sunt mult mai uşor de digerat", precizează nutriţionistul Marie Vrânceanu.
La digestie ajută şi ceaiul, aşa că este bine să consumăm cel puţin o ceaşcă pe zi. Dacă, însă, urmăm obiceiul englezilor şi adăugăm licorii puţin lapte, efectele pozitive asupra sănătăţii s-ar putea lăsa aşteptate.
"Nici la ceai, nici la cafea nu este bine să adăugăm lapte. Cel mai bine, dacă vrem să adăugăm ceva la ceai, putem să adăugăm suc de fructe, dar nici acesta nu este indicat. Ceaiul este un produs cu foarte mulţi antioxidanţi, deci trebuie consumat ca atare, preferabil chiar fără zahăr, fără îndulcitori sintetici şi chiar fără miere", mai spune medicul.
Muştarul este un alt aliment foarte sănătos, dacă este bine ales. Nu este nevoie să cumpăraţi tipuri de muştar îmbogăţite cu arome artificiale sau miere. Cu cât este mai simplu, cu atât conţine o mai mare cantitate de curcumină, un ingredient activ ce luptă împotriva celulelor canceroase.