Antena 3 CNN Life Un koala care se plimba într-o gară din Australia a iscat o mobilizare generală. Trenurile au fost avertizate să circule încet în zonă

Un koala care se plimba într-o gară din Australia a iscat o mobilizare generală. Trenurile au fost avertizate să circule încet în zonă

G.M.
1 minut de citit Publicat la 13:27 08 Oct 2024 Modificat la 13:34 08 Oct 2024
koala in pom
Un koala care se plimba într-o gară din Australia a iscat o mobilizare generală. FOTO: Profimedia Images

Un koala a fost văzut plimbându-se într-o gară din Australia, iar trenurile au primit indicații să circule prudent în zonă. Polițiștii au intervenit ca să îl ajute să își găsească drumul spre habitatul lui, a raportat marţi agenţia guvernamentală Transport for New South Wales (NSW).

Imaginile publicate de agenţie arată un koala plimbându-se pe peronul gării din Casula, o suburbie a Sydney-ului, la primele ore ale dimineţii de vineri, informează DPA citată de Agerpres.

"În timp ce făcea un tur al gării, un agent de tren a notificat Centrul de Control al Siguranţei, iar trenurile care veneau au fost avertizate să încetinească când treceau prin zonă", a declarat Transport for NSW într-o postare pe Facebook.

"Cu ajutorul unor ofiţeri de poliţie din NSW, el şi-a găsit drumul înapoi spre tufişuri teafăr şi nevătămat", a adăugat agenţia.

Zona de sud-vest a Sydney-ului găzduieşte o populaţie mare de koala, însă dezvoltarea urbană reprezintă o ameninţare tot mai mare pentru aceste animale.

Guvernul din New South Wales a investit milioane de dolari australieni în proiecte de conservare cu scopul de a dubla numărul de koala din acest stat australian până în 2050.

×
Etichete: koala gara Australia
x close