
Un bărbat care a învins cancerul de opt ori a făcut atâtea ședințe de radioterație încât a ajuns să declanșeze alarmele în supermarketuri. La 80 de ani, Geoffrey Jones, a supraviețuit cancerului de prostată, cancerului de piele, limfomului și unei tumori la coloana vertebrală, scrie Metro.
Geoffrey Jones a fost diagnosticat pentru prima dată cu cancer testicular în 1971, când avea 26 de ani. De atunci, a supraviețuit mai multor forme de cancer.
După atâtea ședințe de radioterapie făcute în zeci de ani, a ajuns ca atunci când intră în magazine să declanșeze alarmele.
Geoffrey spune că este încă în viață datorită îngrijirilor pe care le-a primit la Spitalul Bournemouth din Dorset. Pentru a le mulțumi medicilor, el a strâns 20.000 de lire sterline pentru organizația caritabilă a Spitalului Universitar din Dorset. El participă anual la o cursă caritabilă pe o distanță de 5 kilometri de-a lungul plajei din Bournemouth pentru a strânge fonduri. Anul acesta, marșul e organizat pe 29 martie.
Geoffrey are doi copii. Fiica lui Geoffrey, Louise, a lucrat la spital timp de 20 de ani și este asistent medical. La anul ea se va căsători, iar Geoffrey speră să fie prezent și să o ducă la altar.
Geoffrey, din Bournemouth, a spus: „Spitalul Regal din Bournemouth, sau Spitalul Boscombe înainte de asta, mi-au salvat viața de mai multe ori.
„Oamenii spun că sunt de neînvins, dar cel mai enervant lucru pentru mine este când merg la localul Sainsbury și, se declanșează alarma de câte ori intru sau ies. Paznicii s-au obișnuit cu mine acum, așa că opresc alarmele când vin.
Particip la Marșul pentru bărbați de la prima ediție, datorez atât de mult spitalului, le datorez viața mea. Le datorez totul. Am mers din ușă în ușă să strâng fonduri, iar toată lumea a fost deschisă 100%. Toate încasările vor ajunge la departamentul de urologie pentru tratarea cazurilor de cancer de prostată. Este o cauză bună și merită acești bani din plin”, a declarat Geoffrey.