Un avion de pasageri a aterizat forțat la Copenhaga după ce un şoarece a sărit din mâncarea primită în avion de o femeie, a anunţat joi presa norvegiană.
Televiziunea publică norvegiană (NRK) a stat de vorbă cu un pasager al acelui zbor operat de compania scandinavă SAS, care a povestit experiența pe Facebook. El a spus că şoarecele a sărit din mâncarea primită în avion de vecina lui de scaun, atunci când aceasta a deschis ambalajul, scrie Agerpres.
Avionul zbura pe ruta Oslo (Norvegia) - Malaga (Spania), însă prezenţa acelui şoarece la bordul aeronavei i-a forţat pe piloţi să aterizeze în capitala daneză.
Potrivit NRK, avionul se afla în spaţiul aerian al Germaniei în momentul în care şoarecele a fost depistat.
La scurt timp după aceea, pasagerii au fost informaţi prin interfon că exista un risc de siguranţă şi că avionul urma să facă un ocol şi să aterizeze la Copenhaga.
Un purtător de cuvânt al companiei aeriene SAS a declarat pentru cotidianul norvegian Faedrelandsvennen că aceasta este procedura standard atunci când un dăunător este descoperit la bordul unei aeronave .
Pasagerii au ajuns în cele din urmă la destinaţia lor din sudul Spaniei după o întârziere de două ore şi jumătate.