Potrivit unui studiu anual publicat luni şi citat de AFP, Statele Unite şi Spania, care se clasează după Franţa, au înregistrat respectiv 69,8 şi 60,7 milioane de sosiri de turişti străini.
Franţa a fost vizitată mai ales de turişti europeni /+1,2%/, începând cu germanii /13 milioane, +6,5%/ şi urmaţi de britanici, detaliază în acest studiu direcţia generală a problemelor de competitivitate /DGCIS/ din Ministerul Economiei şi Banca Franţei. Cu toate acestea, turiştii belgieni, luxemburghezi, italieni şi spanioli au fost mai puţin numeroşi decât în 2012.
America de Nord constituie prima clientelă noneuropeană a Franței. Această poziţie are o creştere de 5,8% de turişti sosiţi, după un declin de 7,8% în 2012.
Turiştii din Asia sunt de asemenea mai numeroşi: 4,5 milioane au vizitat Franţa, în creştere cu aproape 13% faţă de 2012.
Creşterea este determinată în special de afluxul de turişti chinezi /1,7 milioane, +23,4%/. În schimb, clientela japoneză este în scădere cu 6,7%, pe fondul deprecierii yenului faţă de euro.
De asemenea, studiul a constatat că turiştii străini care au vizitat Franţa în 2013 şi-au prelungit în general durata şederii, care s-a stabilit la 7,1 nopţi faţă de 6,9 în 2012 /+2,5%/.