Antena 3 CNN Life Travel Val de critici, după ce standul de turism al României la New York a ajuns viral pe internet, cu poze printate pe foi A4 și prinse pe o perdea neagră

Val de critici, după ce standul de turism al României la New York a ajuns viral pe internet, cu poze printate pe foi A4 și prinse pe o perdea neagră

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 23:54 17 Apr 2022 Modificat la 23:54 17 Apr 2022
stand turism Romania la New York
Sursa foto: Facebook/ Consulate general of Romania in New York

E “Spațiul mult așteptat pentru a disemina informații exclusive, oferte de călătorie și programe turistice care nu pot fi găsite într-o astfel de prezentare nicăieri altundeva”, au transmis reprezentanții paginii “Consulate general of Romania in New York”. Reprezentanții României au beneficiat de sprijinul Consulatului General al României la New York și al Biroului de Promovare Comercială și Economică.

“Să vă fie rușine, vă comportați exact ca în anii 90. Inadmisibil să prezinți România în halul ăla!”, “Vă bateți joc pe banii noștri”, “Ați “reprezentat” România în bătaie de joc”, sunt doar câteva dintre mesaje lăsate de români, pe Facebook

Participarea României la târgul de turism de la New York a costat aproape 8000 de dolari, conform unui “drept la replică” transmis sub forma unui comunicat de presă de Ministerul Turismului. 

“Participarea la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022.

Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator”, a transmis ministerul.

Târgul “Travel and Adventure Show” (New York) e pe lista de 17 evenimente expoziţionale la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului participă în 2022, conform unui ordin al ministerului din ianuarie.

În această listă, evenimentul din SUA e prezentat ca fiind “cel mai mare târg de turism al industriei americane”, cu peste 36.000 de vizitatori la ediția din 2019 și peste 500 de participanți.

×
x close