Antena 3 CNN Life Travel Vacanță la schi, în Austria, pentru toate gusturile

Vacanță la schi, în Austria, pentru toate gusturile

Diana Scarlat
1 minut de citit Publicat la 11:29 18 Noi 2023 Modificat la 11:29 18 Noi 2023
vacanta la schi in austria pentru toate gusturile
Vacanță la schi, în Austria, pentru toate gusturile Sursa foto: Unsplash.com

Una dintre cele mai bune destinații de schi este Austria, mai ales pentru că oferta este variată, fiind pârtii pentru toate nivelurile. Infrastructura pentru sporturile de iarnă este de top, nu lipsește nimic din serviciile de care turiștii au nevoie, iar peisajele montane superbe și atmosfera specifică a satelor austriece transformă orice vacanță într-o experiență de neuitat, nelipsind gastronomia tradițională și ospitalitatea specifică locului.

Kitzbühel este o stațiune elegantă, pe care o preferă mai ales cei care vor să combine schiatul cu romantismul acestei zone montane, cu hoteluri de lux și servicii de cea mai bună calitate. Nu este o destinație ieftină, dar are un segment de turiști bine definit. De exemplu, o minivacanță de două zile, cu skipass inclus, pentru doi adulți, costă aici în jur de 900 de euro, la un hotel de 4 stele. Cei care caută oferte mai ieftine pot alege stațiunea Innsbruck, la fel de celebră, unde același tip de pachet turistic se poate găsi la jumătate de preț, la agențiile din România.

Mai scump, dar în topul preferințelor schiorilor avansați, care caută și o viață de noapte plină de aventură în stațiunea montană, este St. Anton am Arlberg, unde 3 nopți de cazare pentru un cuplu, cu skipass inclus, costă peste 1.600 de euro, la un hotel de 4 stele. Iar cei care vor să combine sporturile de iarnă cu băile termale pot alege o vacanță la Bad Goisern, unde un cuplu va plăti circa 750 de euro pentru 3 nopți de cazare cu toate serviciile incluse și skipass, la un hotel de 4 stele.

Mai ieftin este într-o stațiune precum Schladming-Dachstein, unde se organizează și competiții sportive, iar printre atracțiile zonei se numără tradițiile austriece din satele de munte. Un cuplu poate plăti aici în jur de 350 de euro pentru 4 nopți de cazare, cu skipass inclus. Cei care caută un loc mai retras și mai puțin aglomerat, unde să aibă tot confortul dorit, pot alege Lofer, unde un pachet turistic pentru doi adulți, cu 3 nopți de cazare și skipass inclus, costă în jur de 680 de euro.

×
x close