Un prilej excelent să vizitezi Sunny Beach este în vacanța de Rusalii, când temperaturile sunt prietenoase, iar stațiunea este mai puțin aglomerată decât în restul sezonului.
De ce este Sunny Beach atât de specială?
Cu o atmosferă tinerească, o plajă impecabilă premiată în fiecare an cu Blue Flag, dar și pentru numărul mare de resorturi și cluburi pe care le găzduiește, Sunny Beach este considerată cea mai modernă și plină de viață stațiune de pe coasta Mării Negre.
De la începutul sezonului estival și până la final de septembrie aici au loc numeroase evenimente culturale, tradiționale și mondene care îi atrag pe turiștii români ca un magnet. Prezentări de modă, concerte în aer liber, târguri tradiționale sau festivaluri gastronomice sunt doar câteva dintre distracțiile la care vei putea participa cu ocazia unei escapade de Rusalii.
Dacă vii pentru party-urile devenite celebre în Europa, găsești numeroase cluburi glam sau discoteci în aer liber care organizează tot felul de petreceri, de la cele în spumă, bikini party, Hollywood party sau baluri mascate, până la tradiționalele petreceri întreținute de DJ celebri.
Distracții pentru cei mari și cei mici
Dacă pe timpul nopții muzica răsună de pretutindeni, localurile sunt extra pline, iar pe plajă au loc focuri de tabără, chiar și pe timpul zilei Sunny Beach este la fel de vibrantă.
Te poți aventura în unul din numeroasele parcuri acvatice de distracții unde te așteaptă km de tobogane, kamikaze, hydro-tube-uri, piscine imense, plaje dotate cu șezlonguri și paturi de soare, dar și spații unde au loc diverse evenimente.
Cel mai popular dintre ele este Action Aqua Park, întins pe o suprafață de 24.000 de metri pătrați și poziționat pe partea de vest a stațiunii, care se laudă cu 13 piscine cu adâncimi diferite, plaje și zona restaurantelor, dar și o mini-grădină zoologică unde poți admira zeci de specii de păsări și animale sălbatice.
Turiștii care vin în Sunny Beach alături de copii, pot vizita Caribbean Mini Aqua Park, un parc acvatic interesant care are ca temă principală pirații. Deși parcul este de dimensiuni destul de restrânse găzduiește suficiente tobogane și atracții care îi încântă îndeosebi pe cei mici.
De Mădălina Isar
Oferte Speciale Rusalii - Bulgaria
Sejur individual Sunny Beach – Hotel Aronia Beach 4* - tarife de la 59 euro/persoana, 2 nopti de cazare cu all inclusive. Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.