''Valul Roman'', fortificație cu o lungime de aproximativ 25 km, care înconjoară Galațiul pe la sud, vest și nord, a fost construit pe vremea împăratului Hadrian (117-138) și a fost refăcut în vremea lui Constantin cel Mare. Rolul acestei fortificații era de a apăra de năvălirile popoarelor barbare 'capul de pod' al stăpânirii romane la nord de Dunăre, așezarea de la Barboși-Tirighina. Adică teritoriul Galațiului de astăzi, scrie
Agerpres.
'Prata', cum denumeau romanii teritoriul din interiorul unei fortificații, era zona în care erau desfășurate activitățile economice care asigurau traiul celor din așezare, cultura cerealelor, păstoritul, pescuitul, meșteșugurile.
Așezarea romană de la Barboși era formată din câteva mii de locuitori, militari și civili. Era condusă de cinci magistrați, dintre care unul era primar ales pe 5 ani. Așezarea era și un puternic centru economic, în peste o sută de locații din Moldova fiind găsite fragmente de amfore identice cu cele găsite în patru depozite cu amfore cu cereale și ulei descoperite în cartierul Dunărea.
La Barboși se afla și o parte din flota Legiunii Flavia Classis Moesica, legiune de navigație a armatei romane. 'Valul Roman' ocolea așezarea de la Barboși-Tirighina la o distanță de 15 km, de la Siret la Prut. Așa că 'prata' avea o întindere foarte mare.
Traseul 'Valului' este un arc de cerc care se întinde de la malul Siretului, din zona satului Traian, spre zona comunei Odaia Manolache, apoi spre Tulucești si mai departe la Prut. Fortificația 'închidea' zona dintre Siret și Prut și era continuată pe teritoriul Basarabiei si Ucrainei de astăzi, de un alt val, care se întindea până la Marea Neagră.