România este la mijlocul clasamentului în topul celor mai bune destinaţii turistice de pe glob, conform celui mai recent studiu realizat de Forumul Economic Mondial. Semn că ţara noastră mai are multe de pus la punct atunci când vine vorba de turism. Însă sunt patru ţări care stau perfect la acest capitol şi atrag an de an turiştii ca un magnet.
Spania, Franţa, Germania şi Japoniei sunt la egalitate şi ocupă primul loc în topul celor mai atractive destinaţii. Urmează Statele Unite ale Americii, în timp ce Marea Britanie ocupă locul trei.
Deşi ţara noastră a urcat 12 poziţii faţă de 2017, ocupăm abia locul 56. România pierde teren atunci când vine vorba de turism, mai ales din cauza infrastructurii care LASă de dorit. Bulgaria şi Ungaria stau mai bine. Sunt înaintea noastră, pe poziţia 45, respectiv pe 48.
Cele mai puţin atractive destinaţii sunt cele din Africa, precum Liberia sau Ciad. Însă pe ultimul loc în clasament, poziţia 140, se află Yemen, din cauza războiului civil început în 2004. Topul a fost a realizat pe diverse criterii precum: resursele umane şi piaţa muncii, politicile de turism, infrastructura sau resursele naturale şi culturale. şi a inclus 140 de ţări.