Majoritatea operatorilor turistici din staţiunea Moneasa, din județul Arad, au renunţat să organizeze sejururi de Anul Nou ori şi-au suspendat complet activitatea în sezonul rece din cauza dificultăţilor financiare.
Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, a declarat miercuri, pentru Agerpres, că 2023 a fost "cel mai dificil an pentru operatorii din turism din ultimele trei decenii".
Edilul a spus că, în această perioadă a anului, doar 500 de locuri de cazare sunt disponibile în staţiune, faţă de 1.500 în anii trecuţi.
"Majoritatea pensiunilor şi vilelor s-au închis pe timpul iernii, iar sejur cu petrecere de Anul Nou se organizează doar la un hotel şi o pensiune mai mare din staţiune. Sunt disponibile circa 200 de locuri, rezervate deja. Anul trecut, de Revelion aveam un grad de rezervare de 70% din cele 1.500 de locuri disponibile", a spus edilul.
Primarul consideră că "dificultăţile financiare şi numărul mic de turişti" i-au determinat pe administratorii de pensiuni să suspende activitatea iarna.
"Avem nevoie de un set de măsuri pentru a sprijini mediul economic şi s-a aprobat deja în Consiliul Local ca, de anul viitor, taxa pe clădiri să scadă de la 1,3% din valoare, la 1,1% din valoare, în cazul persoanelor juridice", a mai declarat primarul.