Costa Brava este o splendidă destinaţie de vacanţă pentru turiştii din toate colţurile lumii, care vin aici cuceriţi de plajele exotice şi golfurile uluitoare amplasate printre stânci, peisajele fantastice, oraşele tipic mediteraneene, gama largă de atracţii culturale şi istorice şi o viaţă de noapte fulminantă.
Condiţii excelente şi peisaje de poveste
Plajele din Costa Brava sunt o încântare pentru toată lumea, indiferent de vârstă, iar dacă partea ta preferată de vacanţa este relaxarea sub razele fierbinţi ale soarelui, atunci vei găsi aici un adevărat paradis, fără stres şi poluare, cu toate facilităţile incluse. Steagul Albastru cu care au fost decorate plajele din Costa Brava vin ca o confirmare a stării lor excelente. Iar după o sesiune favorabilă de bronz, poţi porni în explorarea împrejurimilor, pentru a descoperi micile golfuri ascunse printre stânci, înconjurate de o vegetaţie luxuriantă.
Plaje pentru toate gusturile
Plaja Illa Roja este cu siguranţă una dintre cele mai fotografiate din regiune, un golf nu foarte aglomerat, frecventat şi de nudişti, cu nisip auriu şi ape cristaline unice, unde te poţi bucura de cele mai frumoase privelişti. Illa Roja face legătura dintre plajele Sa Riera şi Rincon de Pals, însă este accesibilă şi de la Playa del Raco, astfel că poţi oricând porni în explorarea altor locuri interesante.
Cala Tavallera este una dintre cele mai bune plaje din Cap de Creus, formată din pietricele şi nisip, cu privelişti ale golfului unic şi peisaje sălbatice care te lasă fără suflare. Destul de retras de civilizaţie, acest spectaculos colţ virgin te aşteaptă să îţi petreci o zi liniştită în care să te bucuri de natură şi de apele limpezi ale Mării Mediterane.
Una dintre cele mai populare plaje din Costa Brava este Cala Aiguablava, o zonă fermecătoare din Begur, ce se remarcă prin nisipul alb, fin şi apele puţin adânci, de un turcoaz ireal. Acest golf este destul de ocupat în timpul verii, inclusiv de familii cu copii, deoarece este uşor accesibil şi se bucură de toate facilităţile, inclusiv restaurante, baruri şi cafenele.
De Geanina Ichim
Sejur Costa Brava Hotel Reymar 3*- de la 403 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe
www.europatravel.ro , call center 021-9407.