Antena 3 CNN Life Travel Semnal de alarmă pentru turism: Staţiunea Sîngeorz-Băi, la un pas de colaps

Semnal de alarmă pentru turism: Staţiunea Sîngeorz-Băi, la un pas de colaps

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 12:57 19 Feb 2017 Modificat la 12:57 19 Feb 2017
o_1b9b077ph12pd106n1onkgp0nlc8.jpg
Foto: wikipedia.ro

Lipsa investiţiilor în infrastructură şi reducerea drastică a numărului biletelor de odihnă şi tratament contribuie pe an ce trece la pierderea uneia dintre cele mai vechi staţiuni balneare din România. Staţiunea Sîngeorz-Băi, renumită pentru apele miraculoase, e la un pas de colaps.

Apele de acolo vindecă boli ale aparatului digestiv (gastrite, ulcer, constipaţie cronică), colicistite, reumatism degenerativ, pancreatită cronică, obezitate, hepatită cronică şi chiar guta cu manifestări la nivelul articulaţiilor.

Deşi recunoscute peste tot în lume, apele nu reuşesc să atragă nici turiştii şi nici bolnavii, lipsa investiţiilor în infrastructură, în zone de agrement şi de petrecere a timpului liber nereuşind să substituie investiţiile masive făcute de complexurile hoteliere în bazele de tratament.

“Am pierdut şirul investiţiilor pe care le-am făcut aici. Avem cea mai modernă bază de tratament din Bistriţa-Năsăud, cu cel mai mare punctaj la casa de asigurări de sănătate, dar din păcate staţiunea este evitată de pensionari, dar şi de tineri. Am investit masiv în baza de tratament, am reuşit să modernizăm şi să acredităm 230 de camere de hotel, să le clasificăm de trei stele” a declarat, Eduard Mihăilescu, directorul unuia dintre complexele hoteliere din Sîngeorz-Băi.

×
Etichete: colaps
x close