Românii continuă să pună Grecia pe primul loc ca destinație de vacanță în ceea ce privește numărul de pachete vândute în agenții, a declarat prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, potrivit
Agerpres."Ca număr de persoane care își cumpără vacanțele prin agenții, Grecia rămâne pe primul loc, dar, ca volum și cifră de vânzări, Turcia este cea mai vândută destinație pentru că în Turcia pachetele sunt mai scumpe, având în vedere că majoritatea hotelurilor sunt de 5 stele. Pe Grecia ai și hoteluri de o stea și de o stea jumate, și două și trei, pensiuni...ai de toate. Important este că, timp de două săptămâni, cât Grecia și-a lămurit situația cu creditorii externi, nu s-a retras nimeni. E adevărat, ritmul de înscriere a scăzut, este normal, nu toți înțeleg ce se întâmplă, văd câte ceva la televizor și se sperie. Acum, vânzările și-au revenit pentru Grecia@, a spus Alin Burcea.
În ceea ce privește litoralul românesc, reprezentantul ANAT estimează că la finalul sezonului se vor contabiliza creșteri similare cu cele consemnate în sezonul din 2014.