Antena 3 CNN Life Travel România își promovează oferta turistică în China. O sută de milioane de turiști chinezi sunt așteptați să își petreacă vacanțele în străinătate până în 2025

România își promovează oferta turistică în China. O sută de milioane de turiști chinezi sunt așteptați să își petreacă vacanțele în străinătate până în 2025

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 16:52 27 Mai 2024 Modificat la 16:53 27 Mai 2024
oferta turistica romania promovata china
România își promovează oferta turistică în China | 100 de milioane de turiști chinezi sunt așteptați să își petreacă vacanțele în străinătate până în 2025 Sursa foto: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

Evenimentul se desfășoară la Shanghai, în perioada 27-29 mai și este o platformă ideală pentru expozanți de a se conecta cu agenții de turism, hoteluri, companii aeriene din întreaga lume, precum și cu alte entități care activează în acest sector, în scopul încheierii de parteneriate și relații de afaceri.

Standul național, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, are o suprafață de 54 mp, și găzduiește mai mulți parteneri: Holiday to Romania, World Synergy Travel, Global Transilvania Medical Health, Exact Tour, Primăria orașului Borșa și Organizația de Management al Destinației Maramureș. Suplimentar, Consulatul General al României la Shanghai va organiza, într-un spațiu special dedicat, o serie de degustări cu produse românești. Pe întreaga durată a manifestării expoziționale, Gabriel Costin Furtună va susține momente artistice, interpretând melodii autentice la nai.

Cu ocazia deschiderii oficiale a evenimentului, la standul național au fost prezenți și E.S. Horia-Dan Maxim, Ambasadorul României în Republica Populară Chineză, E.S. Radu Fodoreanu, Consulul General al României la Shanghai, și Andrei Panait, consilier economic în cadrul Biroului de Promovare Comercial-Economică Shanghai. Oficialii români au exprimat apreciere pentru participarea României la ITB China, considerând această acțiune o reală oportunitate pentru creșterea vizibilității destinației noastre pe această piață importantă.

Ministerul va organiza și un eveniment special, intitulat "Romania: The Gateway to Eastern Europe – Networking & Business Opportunities"

"În cadrul acestuia, invitații vor putea descoperi informații detaliate despre oferta turistică a destinației noastre, adaptată publicului țintă, și, totodată, vor avea oportunitatea de a realiza schimburi de idei și de know-how, cu scopul de a construi relații care pot duce la colaborări viitoare. Referitor la specificul pieței, se remarcă o creștere semnificativă a turismului chinezesc în ultimele decenii, milioane de călători alegând să își petreacă vacanțele în afara granițelor țării. 

În acest sens, Organizația Mondială a Turismului a prezentat perspective optimiste, care previzionează faptul că aproximativ 100 de milioane de turiști chinezi sunt așteptați să își petreacă vacanțele în străinătate până în 2025. În lumina tendințelor recente, China este pe cale să atingă acest obiectiv mai devreme", transmite MEAT.

În clasamentul țărilor emițătoare de turiști pentru România, realizat pe baza statisticilor puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică, China a ocupat în 2019 – an de referință pentru turismul românesc, locul 18, cu un număr de 41.873 de vizitatori. Astfel, ținând cont de potențialul existent, prin participarea la ITB China se dorește creșterea vizibilității țării noastre, precum și consolidarea poziției ca destinație turistică tot mai atractivă și ofertantă pentru turiștii chinezi.

Participarea României la această ediție a ITB China a fost propusă și aprobată în cadrul Consiliului Consultativ al Turismului, organism care reunește reprezentanți ai patronatelor și asociațiilor profesionale din turism. În continuare, MEAT precizează că Shanghai are o importanță deosebită pentru țara noastră, aici fiind lansat, în urmă cu 14 ani, brandul turistic „Explorați grădina Carpaților”.

ITB China este parte a renumitei serii "Internationale Tourismus-Börse", una dintre cele mai mari și mai importante expoziții de turism din lume. Evenimentul reprezintă, astfel, o platformă de succes, unde companiile din industria de profil, inclusiv agenții de turism, hoteluri, companii aeriene, operatori economici și alte entități care activează în acest sector se întâlnesc pentru a-și promova produsele și serviciile, precum și pentru a dezvolta parteneriate și relații de afaceri.

×
x close