În primele patru luni ale anului, Christian Tour a vândut aproape trei sferturi din pachetele sale pentru sezonul de vară. Comparativ cu aceeaşi perioadă din 2011, touroperatorul are o creştere de 50% a numărului de turişti, lucru care-i reafirmă statutul de agenţia numărul unu din România, în domeniul vacanţelor.
În prezent, cele mai căutate oferte sunt cele care au transportul sau cazarea gratuite ori cele în care cumperi o vacanţă şi pe a doua o primeşti gratis.
Despre secretul acestor pachete turistice cu priză la public am aflat mai multe de la Cristian Pandel, managerul agenţiei Christian Tour:
”
În ultimii ani ne-am făcut treaba cunoscând foarte bine nevoile turiştilor. Aşa am creat de fiecare dată tot felul de produse şi oferte speciale cu mare priză la public, ceea ce ne-a ajutat să creştem spectaculos şi să dominăm piaţa autohtonă de vacanţe. În 2012 sărbătorim 15 ani de activitate turistică. În acestă perioadă specială, ne-am propus să fim mai buni ca oricând şi să le mulţumim sutelor de mii de turişti care au călătorit cu noi. Faptul că avem o flotă de 20 de autocare şi microbuze proprii, care au ieşit din leasing, ne-a permis să oferim transportul gratuit. Iar la cazările gratuite, ne-au ajutat partenerii noştri străini. Volumul mare de camere pe care le luăm anual în garanţie i-a sensibilizat în special pe hotelierii din Grecia şi Turcia. Aceştia ne-au sprijin cu preţuri foarte bune şi peste tot am primit bonus de volum un număr important de camere. Niciodată n-am avut preţuri aşa de mici pe Grecia ca acum" a declarat acesta.
Dincolo de ofertele speciale aniversare, ne-a mai declarat Pandel, la creşterea celor de la Christian Tour au contribuit şi alte ”mişcări de marketing” ale agenţiei.
În acest sezon au intrat în portofoliul destinaţiilor estivale turoperate o mulţime de nume noi: Mallorca, Costa Brava, Costa del Sol, Estoril, Cascais, Sicilia etc.
Un lucru inedit pentru turismul românesc îl reprezintă şi colaborarea Christian Tour cu Agenţia de Turism a Partidului Comunist din China. Dincolo de ofertele foarte bune, partea chineză a venit în sprijinul părţii române cu o amplă campanie de ”outdoor”, destinată în special potenţialilor turişti din Bucureşti.
Un loc important îl au şi noile concepte turistice, precum cunoscutul, de acum, kids club. Produs conceput special de agenţie pentru copiii, care au acum parte la unele hoteluri din străinătate de animaţie în limba română.