Antena 3 CNN Life Travel Poiana cu Narcise din Munții Rodnei poate fi vizitată de turiști din acest weekend. Pe tot parcursul drumului veţi fi însoţiţi de "omuleţul portocaliu"

Poiana cu Narcise din Munții Rodnei poate fi vizitată de turiști din acest weekend. Pe tot parcursul drumului veţi fi însoţiţi de "omuleţul portocaliu"

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 12:35 20 Mai 2022 Modificat la 12:35 20 Mai 2022
Poiana cu Narcise
Sursa foto: Facebook/ Parcul National Muntii Rodnei

"Dragii noştri, ştim că aşteptaţi cu nerăbdare să ajungeţi la Raiul Alb al narciselor de pe Masivul Saca.", a anunţat Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei, astăzi, pe Facebook.

"Pentru a vă face călătoria cât mai uşoară, în această săptămână colegii noştri şi jandarmii montani din Rodna s-au ocupat de întreţinerea traseului tematic spre poiana cu narcise şi marcarea lui, acolo unde a fost cazul.

Odată ajunşi în satul Valea Vinului, aveţi posibilitatea de a urca la poiana cu narcise pe două trasee: de pe Valea Secii, unde drumul auto forestier este reabilitat aproape 2 Km, acesta se află la intrare în satul Valea Vinului; de pe Dealul Popii, acest traseu se găseşte la ieşire din satul Valea Vinului, după ultimul pod din sat, pe partea stângă, spre drumul auto forestier Izvorul Roşu.

Pe tot parcursul drumului veţi fi însoţiţi de "omuleţul portocaliu", săgeţi indicatoare şi panouri de informare. Colegii noştri vor fi prezenţi în teren alături de Jandarmeria Montană Rodna", se mai arată în mesajul publicat pe rețeaua socială.

×
x close