Splendoarea palatului imperial al Austriei, care oferă publicului larg posibilitatea de a vizita interioarele fastuoase și numeroasele muzee sau colecţii, transformă centrul Vienei în cel mai important punct de atracție pentru vizitatori. Timp de peste 700 de ani, Imperiul Habsburgic a fost condus din acest palat, iar după căderea monarhiei, a devenit reşedinţa oficială a şefului statului austriac - preşedintele federal.
Construcția palatului a fost realizate în mai multe etape, ceea ce se poate observa și admirând elementele arhitecturale din epoci diferite. Habsburgii au extins treptat palatul, începând cu din secolul al XIII-lea, ajungând la o construcție pe o suprafață imensă, de peste 300.000 de metri pătrați de construcție. Hofburgul este unul dintre cele mai mari palate din lume.
Cea mai veche parte este aripa elveţiană, care este marcată prin poarta în roşu şi negru, iar imediat lângă această parte a palatului se află Amalienburg şi aripa leopoldină, unde astăzi este reşedinţa oficială a preşedintelui federal austriac. Construcția se întinde spre centrul oraşului, până la Michaelertrakt, cu o impunătoare cupolă de bronz, iar altă latură a palatului este construită până la Opera de Stat din Viena. Cea mai nouă parte a palatului este Neue Burg, Castelul Nou, semicircular, de pe Heldenplatz.
Palatul Hofburg găzduiește unele dintre cele mai importante muzee şi colecţii din Viena, printre cele mai vizitate fiind Muzeul Sisi – dedicat celebrei împărătese Elisabeta a Austriei. Muzeul spune povestea împărătesei, așa cum nu apare în flmele artistice care au fost făcute în ultimul timp despre viața acesteia. Chiar dacă există controverse în privința falsificării unor date din viața reală a împărătesei Sisi, în filmele artistice, totuși, exact aceste producții cinematografice au făcut-o celebră și au adus către Viena și către Palatul Hofburg un număr extrem de mare de vizitatori care vor să vadă locul în care a trăit împărăteasa.
Pot fi vizitate și apartamentele imperiale, unde funcționau birourile şi locuinţele familiei imperiale de Habsburg. Însemnele coroanei Sfântului Imperiu Roman se pot admira în Trezoreria Imperială şi în Camera de Argint. Se poate alege, pentru vizită, un tur ghidat audio, pentru a fi cât mai multe detalii explicate corect, iar o excursie cu un ghid de turism este o variantă și mai bună, pentru cei care nu vor să piardă niciun detaliu important.
De exemplu, un ghid care cunoaște foarte bine istoria și obiceiurile fostei familii imperiale va conduce grupul de turiști și către celebra cofetărie din apropierea palatului – Demel - de unde își luau dulciurile membrii familiei care a condus Imperiul Habsburgic. Este și astăzi cea mai căutată cofetărie din centrul Vienei, păstrându-și standardele care au consacrat-o în istorie. La ieșirea spre celebra cofetărie și spre centrul istoric se pot vedea și urmele unor construcții din perioada Imperiului Roman, descoperite recent, chiar lângă palat, ce pot fi admirate de vizitatori.
Cei care vor să intre și mai bine în atmosfera imperiului, pot face un tur cu trăsura prin palat și prin zona centrală a Vienei. Sunt disponibile și mașinile de epocă, pentru cei pasionați de automobile. La palat funcționează și astăzi Scoala spaniolă de echitație, singura instituție din lume unde se păstrează și se cultivă înalta artă a călăriei renascentiste. Vizitatorii pot viziona impresionante spectacole cu celebrii cai lipițani.