Orașul fantomă care a fost abandonat 100 de ani. „Oglinda întunecată a trecutului nostru”

Cu dealurile presărate de nenumărate clădiri care se prăbușesc înghițite încet de verdeață și peisaje idilice, Kayaköy, în provincia Muğla din sud-vestul Turciei, este un adevărat oraș fantomă. Abandonat de locuitorii săi și bântuit de trecut, este un monument înghețat în timp – o amintire fizică a vremurilor mai întunecate din Turcia, scrie CNN.

‹ ›

Străzi înguste, mărginite de case, care se ridică pe ambele părți ale unei văi abrupte, o fântână veche în mijlocul orașului și câteva biserici, sunt ruinele unui oraș părăsit de 100 de ani. Acum, este un loc fascinant pentru vizitatori.

În urmă cu un secol, Kayaköy, sau Levissi, așa cum era cunoscut, era un oraș plin de viață cu cel puțin 10.000 de creștini ortodocși greci, mulți dintre aceștia fiind meșteri care trăiau în pace alături de fermierii turci musulmani din regiune. Dar în revoltele din perioada apariției Turciei ca republică independentă, viețile lor simple au fost distruse.

Tensiunile cu Grecia vecină după încheierea războiului greco-turc în 1922 au determinat ambele țări să expulzeze persoane care aveau legături cu cealaltă țară. Pentru Kayaköy, asta a însemnat un schimb forțat de populație cu turcii musulmani care locuiesc în Kavala, în ceea ce este acum regiunea grecească Macedonia și Tracia.

Dar musulmanii proaspăt mutați în localitate nu au fost mulțumiți de noua lor casă, și au lăsat Kayaköy să cadă în ruină.

„Unii și-au lăsat chiar copiii în urmă pentru că credeau că se vor întoarce”

Printre puținii care au rămas s-au numărat și bunicii lui Aysun Ekiz, a cărui familie astăzi conduce un mic restaurant lângă intrarea principală în Kayaköy, care servește băuturi răcoritoare turiștilor care vin să viziteze orașul. Poveștile acelor ani grei au fost transmise de-a lungul generațiilor.

„Unii și-au lăsat chiar copiii în urmă pentru a fi îngrijiți de prietenii turci pentru că credeau că se vor întoarce. Dar nu au făcut-o niciodată”, spune Ekiz.

Ekiz spune că familia bunicilor ei erau păstori și se adaptau ușor la viața de la marginea orașului. 

Pe pereții rămași în picioare ai celor aproximativ 2.500 de case care alcătuiesc Kayaköy încă mai pot fi văzute frânturi de culoarea albastră, deși puține decorații au rămas după decenii de intemperii. Ceea ce a mai rămas merită încă explorat ca o imagine a unui mod de viață străvechi aflat la limita epocii moderne.

Jane Akatay, co-autorul cărții „A Guide to Kayaköy”, spune că unul dintre motivele abandonării orașului a fost, probabil, tristețea palpabilă care persistă asupra locului în urma evenimentelor tragice din anii 1920. Natura și-a jucat, de asemenea, rolul ei.

Cutremurele și furtunile

„Au fost cutremure, au fost furtuni. Clima, vremea, furtunile... totul a avut impact asupra acestui loc interesant”, spune ea. „Și, de asemenea, de-a lungul anilor, mortarul care le ținea împreună s-a prăbușit și lucrurile se destramă dacă nu ai grijă de ele.”

Vizitatorii de astăzi plătesc o taxă de trei euro la un mic chioșc de pe drumul principal înainte de a intra în Kayaköy. De acolo, se pot plimba pe aleile uneori abrupte și neuniforme. Sunt indicatoare la intrarea în școală, biserici și fântâna cu apă.

Cu puțini vizitatori, în afară de grupurile din perioadele de vârf, este ușor să găsiți liniște aici, imaginându-vă cum era odinioară localitatea plină de viață, nu în ultimul rând în piața orașului vechi.

Majoritatea caselor, care au fost construite în urmă cu 100 de ani, înainte de abandonare, și-au pierdut acum acoperișurile, iar pereții prăbușiți sunt plini de vegetație. Unele case au gropi în subsol, folosite cândva pentru tăbăcirea pieilor.

Mulți au încă cisterne intacte – cruciale pentru stocarea apei într-un oraș fără instalații sanitare.

„Apa de băut era transportată pe măgari”

„Apa de băut era transportată pe măgari”, spune Ekiz. Ea își amintește, de asemenea, sumbru că, în lipsa unei igienizări adecvate, locuitorii ar folosi haine vechi tăiate în loc de hârtie igienică. Aceste cârpe erau apoi arse ca combustibil sau împrăștiate în grădini ca îngrășământ.

Kayaköy a fost relativ prosper și a fost cândva principalul centru comercial al zonei, depășind portul din apropiere Fethiye – care este acum un centru urban înfloritor și o destinație turistică populară.

Deși aceasta a fost în mod clar o comunitate unită, Ekiz insistă că fiecare dintre proprietățile cu două etaje de aici a fost distanțată cu grijă de vecinul său. „Toate au fost construite astfel încât nimeni să nu aibă lumina soarelui blocată de altul”, spune ea.

Una dintre cele mai proeminente clădiri din oraș este Biserica principală, o structură mare cu pereți roz. Din nefericire, clădirea este închisă din cauza stării sale dărăpănate, deși se pot admira imagini tentante din mai multe unghiuri.

În cel mai înalt punct din interiorul orașului, ruinele vechii școli din Kayaköy oferă vederi asupra bisericii principale și a caselor de dedesubt. Astăzi, un steag turcesc flutură pe un stâlp deasupra clădirii.

„O oglindă întunecată a trecutului nostru”

Privind scena de aici, Yiğit Ulaş Öztimur, aflat în vacanţă din capitala turcă, Ankara, descrie Kayaköy drept „o oglindă întunecată a trecutului nostru”.

„Acesta a fost cândva un sat creștin, acum ceea ce vedem este o reflectare amară a ceea ce sa întâmplat”, spune el. „Și pentru că majoritatea clădirilor sunt intacte, poți simți cum era viața aici.”

Există trasee de drumeții marcate care trec prin Kayaköy din orașele din apropiere, dar este ușor să te pierzi hoinărind pe străzi. Unele alei se transformă în fundături. 

Peste vale, prin străduțele întortocheate, merită făcută urcarea către biserica mai mică. Este o urcare abruptă printre stânci și pini în ultimii câțiva metri, apoi se deschide spre vârful dealului.

Reflectând cultura celor care au locuit aici, biserica seamănă cu structurile mici clasice găsite adesea cu vedere la satele de pe insulele grecești. Este o clădire minusculă, modestă, cu un acoperiș cu cupolă și ferestre mici fără geam. Interiorul este complet gol.

Un alt steag turcesc flutură aici, roșu aprins pe cerul albastru adânc. Iar mai jos, peste un deal dens împădurit, se află apele strălucitoare ale Mării Adriatice. Este o priveliște spectaculoasă.