Antena 3 CNN Life Travel O națiune europeană cu 50.000 de oameni și-a construit 21 de tuneluri terestre și submarine ca să circule mai ușor

O națiune europeană cu 50.000 de oameni și-a construit 21 de tuneluri terestre și submarine ca să circule mai ușor

D.C.
4 minute de citit Publicat la 10:00 01 Ian 2025 Modificat la 10:24 01 Ian 2025
tunel-prifimedia (2)
În Insulele Feroe s-au construit 17 tuneluri terestre și patru submarine, inclusiv singurul tunel submarin din lume cu un sens giratoriu sub apă FOTO: Profimedia Images

În Insulele Feroe, vremea aspră și imprevizibilă, cu vânt puternic, ploi și ceață densă, face ca mersul cu mașina și feribotul să fie complicat de multe ori, astfel că feroezii și-au făcut tuneluri.

Au construit 17 pe uscat și patru submarine, inclusiv singurul tunel submarin din lume cu un sens giratoriu sub apă. Rețeaua face ca transportul să fie mult mai simplu în insula autonomă din Regatul Danemarcei, unde populația este de mai puțin de 50.000 de locuitori.

„Deși suntem 18 insule, glumim adesea că (datorită tunelurilor) sfidăm faptul că suntem insule”, a declarat pentru CNN Súsanna Sørensen, manager de marketing al Visit Faroe Islands. Situate în Atlanticul de Nord, la jumătatea distanței dintre Islanda și Scoția, peisajul insulelor vulcanice cucerește vizitatorii.

Cele mai recente două tuneluri submarine sunt și cele mai spectaculoase.

„Sunt Turnul nostru Eiffel sau Big Ben”, spune Teitur Samuelsen, CEO al Eystur-og Sandoyartunlar, compania care operează tunelurile. „Oamenii, în special turiștii, conduc prin ele doar pentru a admira artă”.

Un tunel ca o operă de artă

În fiecare zi, peste 6.000 de vehicule trec prin tunelul submarin de 11 kilometri care leagă Streymoy - cea mai mare dintre Insulele Feroe și cea care găzduiește capitala Tórshavn - de Eysturoy, următoarea insulă ca mărime din arhipelag. 

Pe lângă peisajele sale naturale uimitoare, Eysturoy găzduiește G! Festival, un eveniment muzical  remarcabil, care se desfășoară în fiecare iulie în satul Syðrugøta de pe malul apei.

Construcția tunelului Eysturoy a durat aproximativ patru ani, iar inaugurarea a avut loc în decembrie 2020.

Aceste tuneluri submarine sunt făcute prin foraj și dinamitare: forarea găurilor în bazalt - o rocă puternică, magmatică - și apoi umplerea găurilor cu dinamită.

În punctul său cel mai de jos, tunelul se află la aproximativ 187 de metri sub nivelul mării. Și deși a avea Atlanticul de Nord deasupra capului ar putea provoca anxietate, „poți să ai încredere în construcția lui”, spune Samuelsen.

„Tunele sunt proiectate de cei mai buni ingineri și geologi din lume, așa că siguranța nu este o problemă”, spune el.

Punctul lui cel mai interesant este un sens giratoriu sculptural, care își schimbă culorile, care este adesea comparat cu aurora boreală sau cu meduzele care strălucesc în lumina soarelui.

„Sensul giratoriu – supranumit „meduza” – este cu siguranță o atracție turistică”, spune Sørensen. Mulți fac câteva întoarceri în jurul sensului giratoriu pentru a se bucura de spectacolul lui fascinant.

Totemuri care strălucesc în întuneric

Tunelul Eysturoy nu este singura experiență submarină uimitoare.

Din decembrie 2023, Streymoy și insula Sandoy au fost conectate prin cel mai recent tunel submarin, Tunelul Sandoy. Aproximativ 1.000 de vehicule pe zi navighează pe această porțiune care se află la 155 de metri adâncime sub Atlanticul de Nord.

Aici se regăsește artă vizuală și auditivă captivantă. De-a lungul zidurilor aspre de bazalt, pot fi admirate în jur de zece imagini strălucitoare care fac referire la personaje din folclorului feroez.

Sunt creațiile lui Edward Fuglø, un artist feroez important, care a făcut o interpretare contemporană a picturilor antice rupestre. 

Infrastructură transformatoare

„Cu toată infrastructura de tuneluri este ușor pentru oaspeții noștri să se deplaseze prin țară”, spune Sørensen.

Cu tunelul cu girație, timpul de conducere din capitala Tórshavn pe insula Eysturoy a fost redus de la aproximativ 60 de minute la aproximativ 15 minute. De asemenea, este mai ușor să vizitezi alte insule.

„Acum puteți conduce de la Tórshavn la Klaksvik, al doilea oraș ca mărime (situat pe insula Borðoy), în doar 45 de minute față de 75 de minute”, adaugă Sørensen.

Tunelul Sandoy le-a schimbat viața localnicilor.

„Din ce în ce mai mulți oameni se mută acum la Sandoy din Tórshavn. Într-un sat în care locuiesc 145 de oameni, 10 apartamente sunt în construcție. Este foarte mult pentru noi”, spune Barbara Skardi, care nu s-ar fi gândit niciodată să se mute la Sandoy dacă nu ar fi fost tunel.

„În timpul iernii, feribot-ul poate fi anulat și câteva zile” din cauza vântului puternic și a curenților imprevizibili, spune ea.

S-au deschis noi afaceri, iar numărul de turiști a crescut.

„Datorită tunelului, soția mea, Barbara, și cu mine ne-am mutat amândoi înapoi la Sandoy și am deschis Cafe Retro”, spune Dávur Jacobsen.

Ólavur Jøkladal, directorul Muzeului de Artă Sandur, „numărul de vizitatori s-a dublat de când s-a deschis tunelul”.

Aceste creații submarine inventive îmbină arta și tehnologia și marchează o nouă eră de conexiune pentru aceste insule îndepărtate.

×
x close