Antena 3 CNN Life Travel National Geographic a făcut o listă cu principalele destinații de vacanță pentru 2025. Printre ele este și un oraș din România

National Geographic a făcut o listă cu principalele destinații de vacanță pentru 2025. Printre ele este și un oraș din România

BANGKOK, THAILAND
Bangkok, Thailanda FOTO: Getty Images
de D.C.    |    23 Oct 2024   •   06:30

În fiecare toamnă, National Geographic face o listă cu cele mai atractive destinații turistice pentru anul viitor. Best of the World 2025 este poate cel mai așteptat ghid de către călătorii pasionați, iar pentru anul viitor în el a fost inclusă și o destinație din România.

Redactorul șef al National Geographic, Nathan Lump, a dezvăluit câteva obiective incluse în Best of the World 2025 încă înainte de publicarea ghidului în sine, într-un interviu acordat CNN.

Astfel, el a spus că printre obiectivele de bifat anul viitor este Guadalajara, din Mexic, datorită festivalului de mariachi care se desfășoară timp de două săptămâni în august și septembrie. O altă destinație de distracție și cultură este Boise, Idaho, unde are loc festivalul Jaialdi, cu petreceri stradale, spectacole de dans și muzică, concursuri și alte manifestări.

În ghid au mai fost incluse mănăstirile cenobitice din Italia, care datează din Evul Mediu ori orașul irlandez Cork, orașul natal al starului „Oppenheimer”, Cillian Murphy. 

Există, de asemenea, câteva destinații incluse frecvent în ghid, cum ar fi Bangkok și Los Angeles. 

Însă ceea ce ne bucură pe noi, românii, este că în ghid a fost inclus și orașul Brașov și împrejurimile sale, descrise de National Geographic drept „un ținut al pădurilor străvechi, al satelor rustice și al Carpaților. Iar cu noul său aeroport – primul construit în România în ultimii 50 de ani – patria lui Dracula este mai accesibilă. Explorați regiunea de-a lungul Via Transilvanica, un traseu de drumeții finalizat în 2022”.

Destinațiile incluse în Best of the World 2025

  • Antigua, Guatemala
  • Pădurea Ocala, Florida
  • Bangkok, Thailanda
  • Raja Ampat, Indonezia
  • Guadalajara, Mexic
  • Mănăstirile cenobice, Italia
  • Los Angeles, California
  • Groenlanda
  • Kanazawa, Japonia
  • Oriental Expres, Malaezia
  • Brașov, România
  • Cerrado, Brazilia
  • Northland, Noua Zeelandă
  • Senegal
  • Haida Gwaii, Columbia Britanică
  • Barbados
  • Valea Suru, India
  • Boise, Idaho
  • Adu Dhabi, Emiratele Arabe Unite
  • Râul Murray, Australia
  • Kwazulu-Natal, Africa de Sud
  • Arhipelagul Stockholm, Suedia
  • Cork, Irlanda
  • Hebride, Scoția
  • Tunisia

×
Parteneri
x close