Antena 3 CNN Life Travel Málaga, între confortul plajelor și urmele istoriei europene

Málaga, între confortul plajelor și urmele istoriei europene

Diana Scarlat
2 minute de citit Publicat la 13:52 29 Iun 2023 Modificat la 13:57 29 Iun 2023
malaga intre confortul plajelor si urmele istoriei europene
Málaga, între confortul plajelor și urmele istoriei europene Sursa foto: Unsplash.com

Există foarte multe opțiuni pentru cei care vor să-și petreacă timpul pe malul mării, de la plaje sălbatice, până la cele cu steag albastru, precum Los Bolichesa, Malapesquera sau Torreblanca. Printre cele mai populare plaje se numără și La Malagueta, în partea centrală a orașului Malaga. Sunt foarte multe zone pentru distracție și petrecerea timpului liber, pentru toate gusturile și toate vârstele. Dar Malaga este și unul dintre cele mai importante orașe istorice ale Europei, ce poate fi considerat cu totul un mare muzeu.

Localitatea a fost fondată de fenicieni, fiind atestată documentar cu denumirea „Malaka”, în jurul anului 1000 înainte de Hristos. Numele provine probabil din cuvântul fenician „sare”. După 600 de ani, orașul a fost cucerit de romani, iar din secolul al V-lea după Hristos, localitatea a fost sub stăpânirea vizigoților. În secolul al VIII-lea, când Spania a fost cucerită de mauri, orașul a devenit un important centru comercial. În anul 1487, Malaga a devenit creștină, după ce a fost cucerită de Spania.

Cu o asemenea istorie plină de evenimente importante, Malaga are și foarte multe obiective turistice care merită să fie vizitate. Cea mai importantă este Cetatea Alcazaba. Denumirea înseamnă, în limba arabă, „fortăreață”. Cetatea Alcazaba a fost construită în secolul al VIII-lea. A fost ridicată deasupra unui zid dublu, având turnuri rectangulare. Cea mai mare parte a structurii fortificate datează din secolul al XI-lea. Astăzi este unul dintre cele mai bine conservate muzee maure din Spania. În cetate se intră pe poarta Cristo, unde s-a celebrat prima liturghie după recucerirea oraşului Malaga de către creştini.

Un alt monument impresionant este Castelul Gibralfaro, construit în secolul al XIV-lea, din ordinul lui Yusef I din Granada. A fost ridicat pe locul unde se afla un vechi far fenician – situație care a dat și denumirea castelului „gebel-faro”, care înseamnă „stînca farului”. Castelul a jucat un rol foarte important în cucerirea oraşului Malaga de către regii catolici, în anul 1487. După un asediu de 3 luni armata castellană a reuşit să ocupe oraşul apărat cu dinţii de către 15 000 soldaţi africani şi războinici malagheni care au cedat doar în faţa foametei, după ce regele Ferdinand a cucerit cetatea. Astăzi au rămas în picioare doar turnurile de apărare.

Catedrala din Malaga este, de asemenea, un monument impresionant. A fost construită pe locul unei vechi moschei maure. Construcția a fost începută în 1528 și terminată în 1782, iar în cei 254 de ani au fost combinate mai multe stiluri arhitecturale: gotic, baroc, izabelin, neoclasic, predominant fiind stilul renascentist. Interiorul este la fel de impresionant ca și exteriorul, catedrala fiind o operă de artă unică în lume.

Portul din Malaga este, de asemenea, impresionant, fiind unul dintre cele mai importante din Spania. Tot aici se poate vizita casa natală a celebrului pictor Pablo Picasso - Museo Picasso, de artă modernă. Nu ar trebui ratate nici Grădina Botanică, Palatul episcopal, Iglesia del Sagrario, Palacio de los Condes de Buenavista sau Plaza de Toros (arena de coridă).

Cele mai bune oferte ale agențiilor de turism din România sunt circuitele turistice pe Costa del Sol care includ Malaga, Granada, Alhambra, Cordoba, Carmona, Sevilia (capitala Andaluziei) și Pueblo Blancos (satele albe), la circa 1.000 de euro de persoană, pentru 7 nopți de cazare, cu demipensiune și zboruri incluse, în luna iulie. Ofertele cu cele mai mici prețuri pentru o vacanță la Malaga pornesc de la circa 460 de euro de persoană, la un hotel de 3 stele, fără masă inclusă, în cameră de două persoană, cu 7 nopți de cazare, cu zboruri charter incluse.

×
Parteneri
TOP articole
x close