Pe insula căptușită cu sute de biserici și zeci de temple preistorice încărcate de misticism, vei găsi locuri deosebit de importante care te vor fascina. Malta este destinația uluitoare unde istoria se combină perfect cu modernitatea.
Parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, Hypogeum Hal Saflieni este unul dintre cele mai fantastice temple sub pământ, lucrat integral din piatră brută, atât de misterios, încât se credea că de fapt a avut rol de camere mortuare.
Templul maltez datează de acum 3500 de ani, dar artefactele și lucrările calcaroase au fost extrem de bine păstrate. Atât de bine, încât în momentul în care, a fost descoperit accidental in anul 1902, arheologii au găsi o mulțime de schelete de oameni, sacrificați în numele unor zei, datând de acum 7000 de ani. Misterios este faptul că, în cadrul acestui templu există zeci de pasaje secrete, mai multe camere cu pereți sculptați dar și peșteri cu intrări minuscule.
Structurat pe trei niveluri, Templul Hypogeum Hal Saflieni se întinde pe o suprafață uriașă de 5.400 de metri pătrați, păstrând sanctuarele închinate zeităților, dar și altare unde se săvârșeau diverse ritualuri sângeroase. De asemenea, în incinta locului există o încăpere pe cât de minunată, pe atât de înfricoșătoare. Motivul pentru care vei avea impresia că te afli transpus într-o altă lume este faptul că, în camera Oracolului, vocea femeilor nu se aude absolut deloc. Astfel că, oricât ai încerca să îți auzi ecoul, este practic imposibil. În contrapartidă, vocile bărbaților se aud perfect.
Legendele despre această cameră, nu au întârziat să apară, se spune că, vechii locuitori au legat de încăpere un blestem, tocmai pentru ca femeile să nu aibă acces aici, nu se știe însă și din ce motiv. Dincolo de povești, templul este o minune arhitecturală de neratat.
Dacă ai în plan o vizită aici, trebuie neapărat să îți faci rezervare din timp, deoarece Instituția Malteză care are grijă de patrimoniul național, permite accesul în incinta sitului, unui număr de doar 60 de turiști pe zi.
de Mădălina Isar
Sejur Malta Hotel Bella Vista 4*- de la 428 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu demipensiune, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/226332.