Antena 3 CNN Life Travel Jungla din zgârie-nori. Imagini fabuloase din cea mai frumoasă clădire înaltă din lume aflată în Singapore

Jungla din zgârie-nori. Imagini fabuloase din cea mai frumoasă clădire înaltă din lume aflată în Singapore

D.C.
2 minute de citit Publicat la 13:34 07 Oct 2024 Modificat la 13:43 07 Oct 2024
hotel22
Hotelul Pan Pacific Orchard din Singapore FOTO: Facebook Pan Pacific Orchard

Turnul care găzduiește hotelul Pan Pacific Orchard din Singapore a fost desemnat cel mai frumos zgârie-nori din lume. Își întâmpină oaspeții cu plantele tropicale care se cațără pe coloane înalte la peste 100 de metri deasupra solului, o piscină asemănătoare unei lagune și culoare care arată ca niște peșteri.

Council on Tall Buildings and Urban Habitat (CTBUH) a desemnat Pan Pacific Orchard drept cea mai frumoasă clădire din lume, fiind apreciate, pe lângă estetică, măsurile luate pentru a minimiza consumul de energie, consumul de apă și risipa, potrivit CNN

Într-un comunicat de presă de săptămâna trecută, clădirea este descrisă drept un „hotel în natură” care a arătat „o abordare inovatoare a urbanismului de înaltă densitate”.

„Hotelul nu este perceput ca o clădire foarte mare, ci mai degrabă parte a unui cartier”, a spus arhitectul Hong Wei Phua de la WOHA, firma singaporeză care a realizat proiectul. 

Cu o înălțime de peste 140 de metri, Pan Pacific Orchard a fost inaugurat în iunie a anului 2023. Designul unic este alcătuit dintr-o serie de volume în formă de L care despart clădirea în patru terase, lasând spațu liber pentru grădini. Aceste terase prezintă câte o tematică diferită specifică mediului tropical din Singapore: păduri, plaje, grădini și nori.

La parter, oaspeții își pot încânta ochii cu zeci de specii de plante sau pot privi o cascadă. Multe dintre plante sunt originare din țara insulară. La etajul I se află „Beach Teracce”, care are o piscină înconjurată de palmieri. „Garden Terrace” pune la dispoziție alei pentru plimbări în jurul unei peluze dreptunghiulare, în timp ce  „Cloud Terrace”, situată în partea superioară a clădirii, servește drept spațiu pentru evenimente cu vedere spre oraș. 

Hotelul are 347 de camere și majoritatea au balcoane cu vedere la zonele amenajate. 

 

 

×
Parteneri
x close