Antena 3 CNN Life Travel Israel, țara cu cele mai multe locuri sfinte

Israel, țara cu cele mai multe locuri sfinte

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 13:58 19 Dec 2022 Modificat la 14:18 19 Dec 2022
israel tara cu cele mai multe locuri sfinte
Israel, țara cu cele mai multe locuri sfinte Sursa foto: Unsplash.com

Pentru creștini, punctul de atracție al orașului este Mormântul Sfânt, în interiorul Cetății Ierusalimului. Iar pentru musulmani, Moscheea Al-Aqsa. Distanța între cele trei puncte esențiale pentru cele trei religii monoteiste este de câteva sute de metri.

Zidul Plângerii, cel mai sfânt loc pentru evrei, a fost parte integrantă a zidului de vest al Cetății. Zidul împrejmuia, al doilea Templu din Ierusalim, distrus de soldații romani, în anul 70 după Hristos. Primul Templu al Ierusalimului este cunoscut doar din izvoarele istorice, ca Templul lui Solomon, dar a fost distrus de babilonieni, în anul 586 înainte de Hristos. A fost reconstruit pe același loc, în timpul dominației persane, de către evrei, cărora le-a fost permisă ridicarea lui de către Cirus cel Mare, împăratul persan. Acest al doilea templu a fost apoi distrus de romani și doar Zidul Plângerii a rămas aici, până astăzi.

Foarte aproape de Zidul Plângerii este Mormântul Sfânt, unde se ajunge prin poarta Jaffa, urmând străduțe lustruite de milioane de pași ale pelerinilor care vin să se închine în cel mai important loc de pe Pământ pentru creștini, urmând tradiții de 2.000 de ani. De aici s-a ridicat, după Înviere, Iisus Hristos, ca apoi să se înalțe la Ceruri de pe Muntele Măslinilor. În afara Cetății Israelului se poate vizita Muntele Măslinilor, care oferă o panoramă extraordinară asupra orașului și a zidurilor cetății, cu cele opt porți, din care doar șapte sunt deschise, cealaltă fiind Poarta de Aur, pe care a intrat Hristos în Duminica Floriilor.

Foarte aproape de Zidul Plângerii și de Mormântul Sfânt se află locul de pelerinaj al musulmanilor, la Moscheea Al-Aqsa, cea mai veche din Ierusalim. Pentru credincioși este al treilea loc de pelerinaj după Mecca și Medina, locul de unde s-a înălțat Profetul Mohamed.

Urmele istoriei, între cele trei mări

Nu trebuie ratată o oprire la Râul Iordan, locul Botezului lui Iisus Hristos. Locul recunoscut de creștini este în apropiere de Ierihon și de Marea Moartă, dar mai există unul presupus a fi fost locul Botezului, în nord, la Yardenit. Se poate face și o excursie în nordul Israelului, la Nazaret, locul unde se află Biserica Buna Vestire, în care Arhanghelul Gabriel i-a vestit Fecioarei Maria că urmează să nască Prunc din Duhul Sfânt. Aici sunt două biserici, una catolică, foarte mare și impunătoare, iar a doua, foarte mică, ortodoxă, ridicată pe locul izvorului de unde lua apă Sfânta Maria. Acest izvor încă există, iar bisericuța a fost pictată de artiști români, frații Mihai, Gavril și Nicolae Moroșanu.

Masada este ultima cetate a evreilor care a fost cucerită de romani, în anul 73, după Hristos. A fost ultimul refugiu, împotriva cuceritorilor. O fortăreață refăcută și extinsă în timpul domniei regelui Irod cel Mare, considerat unul dintre cei mai importanți arhitecți ai poporului lui Israel. Este situată pe o colină, pe malul vestic al Mării Moarte, la o altitudine de 63 de metri deasupra nivelului mării și la 450 de metri deasupra Mării Moarte, asupra căreia oferă o perspectivă fabuloasă pentru vizitatori. Este unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru israelieni și unul dintre cele două locuri în care armata depune jurământul, celălalt fiind Zidul Plângerii.

Istoria cetății Masada este sângeroasă, pentru că aici au murit cei peste 900 de oameni care reușiseră să fugă din Cetatea Sfântă și s-au adăpostit de cuceritorii romani timp de trei ani. De la Masada, pornind spre sud, către Eilat, de-a lungul Mării Moarte, se poate trece în Egipt, de unde se poate ajunge, în aproximativ trei ore, la Muntele Sinai.

Unul dintre cele mai frumoase curcuite turistice care se pot face unește Israel, Iordania și Egipt. Pe lângă experiențele culturale deosebite – inclusiv religioase și culinare -, cel puțin nouă luni pe an se poate face și plajă, la Marea Moartă, la Mediterană sau la Marea Roșie, în excursiile opționale.

×
TOP articole
x close