Creta nu insemna doar o simpla insula greceasca, ea inmagazineaza intr-un ,,petic” de pamant atat de multe ,,bijuterii” incat in nici un alt loc din lume nu le vei mai intalni. Apele turcoaz, plajele cu nisip fin si zonele stancoase cu vegetatie bogata cu o istorie extraordinara, unica, si oameni ospitalieri, binevoitori sa ti-o impartaseasca.
Insula Spinalonga In partea de est a Cretei vei gasi o mica parte din istoria sa tumultuoasa, insula Spinalonga, cel mai popular sit arheologic, dupa fabuloasele vestigii minoice de la Knossos. Cunoscuta si sub denumirea de ,,Insula Leprosilor”, deoarece aici s-a organizat o carantina pentru toti locuitorii Greciei, pana in anul 1957, Spinalonga este vizitata astazi de peste o mie de turisti in fiecare zi, in special in sezonul estival.
In timpul venetienilor, insula era legata de peninsula Nissi (Kolokytha) printr-un canal construit in anul 1526. Pentru a ajunge aici, poti lua o barca din una din statiunile Agios Nikolaos, Plaka sau Elounda.
Insula Gramvousa Pe de alta parte, in nord-vestul Cretei se gaseste o zona la fel de pitoreasca, insula Gramvousa, la care poti ajunge cu feribotul din orasul Kastelli Kissamos, pe un drum presarat cu peisaje uimitoare, dar si cateva obiective turistice, cum ar fi o frumoasa biserica si pestera Tersanas.
Odata ce ai ajuns aici, primul monument pe care trebuie sa-l vizitezi este castelul venetian construit pe varful unei stanci, intre anii 1579 si 1584, la 137 de metri deasupra nivelului marii. Istoria tulburatoare nu a ocolit nici aceasta zona. La doar patru ani de la terminarea constructiei, un tunet a lovit magazia cu praful de pusca, iar in 1630 castelul a fost reconstruit.
Fortareata este cunoscuta printre greci si pentru faptul ca a fost un punct major al eliberarii Cretei de sub otomani. Gramvousa a fost unul dintre ultimele locuri cucerite de catre turci, in 1692, si primul eliberat, in 1825, dupa ce cretanii au intrat in cetate deghizati in invadatori.
Cei pasionati nu doar de istorie, ci si de natura se vor bucura sa descopere aici peste 100 de specii de pasari si 400 de tipuri de plante de toate formele si culorile, multe dintre ele protejate de lege.
Geanina Ichim
Sejur Creta Grecia Hotel Floral 3*/ Hersonissos -incepand cu 249 euro/ Plateste unul, merge toata familia!, valabil intre 11.06-14.06, transport cu avionul, transferuri, 7 nopți cazare cu mic dejun, asistenta turistica. Detalii pe
www.europatravel.ro , call center 021-9407.