Protejat de ziduri fortificate, învăluit într-o atmosferă ocolită de ritmul firesc al timpului, cu o mulțime de construcții care păstrează amintirea vremurilor antice, Dubrovnick este un adevărat muzeu în aer liber. Plimbare printre opere de artă Orașul croat poate fi un adevărat paradis desprins din poveștile cu cavaleri, mai ales dacă iubești istoria. Construcțiile din piatră brută și zidurile care se înalță smețe până la cer, dar care plonjează dramatic în apele precum smaraldul sunt adevăratele comori. Cea mai importantă parte a arhitecturii se află în centrul istoric, de altfel zona este inclusă și în patrimoniul UNESCO. Străzile șerpuiesc până aproape de stâncile care năvălesc în Marea Adriatică. Nu te lăsa pradă valurilor mării, ci pornește în explorarea comorilor prețioase ale orașului.
De aici, poți admira paradisul... De pe dealul Srđ vei putea observa orașul vechi în toată splendoarea sa. Zona este vizitată în special de către pasionații de fotografii, dar și de către artiști, fiind un loc de inspirație.
Aleile centrului istoric sunt pavate în stil rustic, medieval, odată ce ai pășit aici, ai impresia că te afli cumva în timp. Unul dintre simbolurile locului este fântâna Onofrio, cu o vechime de peste 600 de ani. Comorile arhitecturale de neprețuit sunt cele două palate- Sponza și Palatul Rectorului care te vor purta în timpurilor glorioase ale orașului.
Orașul fortăreață este dominat de turnul cu ceas, care măsoară undeva la 31 de metri înălțime și datează încă din secolul al XV lea. Pentru că este locul de întâlnire al tinerilor, zona este destul de aglomerată mai ales după lăsarea serii, când se dă frâu liber distracțiilor. Dacă iubești voia bună, ai de ales dintr-o gamă variată de cluburi, localuri și terase care organizează diverse evenimente culturale.
Circuit autocar Dubrovnik Tarife- de la 240 euro/persoană, 4 nopți de cazare la hoteluri de 3*, 2* cu mic dejun, transport cu autocarul, transferuri, servicii ghid român, bilet Durmitor Park și excursiile la Defileul Dunării și Sofia. Detalii pe
www.besttourism.ro, call center 031/226332
de Mădălina Isar