Antena 3 CNN Life Travel Fenomenul ciudat care se petrece în California o dată la câțiva ani. Care este explicația din spatele imaginilor spectaculoase

Fenomenul ciudat care se petrece în California o dată la câțiva ani. Care este explicația din spatele imaginilor spectaculoase

D.C.
1 minut de citit Publicat la 17:01 13 Feb 2025 Modificat la 08:50 14 Feb 2025
lac (7)
„Glory Hole” este un sistem de drenaj construit în Lacul Berryessa, din California, în anii 1950 FOTO: Profimedia Images

„Glory Hole” din Lacul Berryessa, situat în comitatul Napa, California, nu este un fenomen natural, ci un sistem sofisticat de drenaj care previne deversările în perioadele cu precipitații abundente.

Furtunile puternice care au măturat recent nordul Californiei au făcut ca Lacul Berryessa să se umple. Sistemul se activează atunci când nivelul apei lacului se ridică la 15,5 metri deasupra nivelului dispozitivului în formă de pâlnie.

Construit în anii 1950, sistemul de drenaj este conectat la un tunel subteran care redirecționează apa în râul Putah. Deși scopul său principal este tehnic, „Glory Hole” a devenit o atracție turistică populară datorită designului său impresionant și mișcării hipnotizante a apei care dispare în adâncurile sale.

Situat la aproximativ 120 km de San Francisco, deversorul a fost folosit de doar 25 de ori până acum, potrivit Los Angeles Times.

„A început să se reverse pe 4 februarie la ora 18:15 și așteptăm alte precipitații abundente, așa că este foarte probabil că lacul va continua să se reverse câteva săptămâni”, a spus Chris Lee, directorul general al Agenției de Apă din Solano County.

Sistemul fascinant de gestionare a apei, cunoscut sub numele de deversor pasiv, a fost folosit ultima dată în 2019 și 2017. Înainte de asta, nu a mai fost activ din 2005, a mai spus Lee, o istorie care exemplifică schimbările climatice dramatice ale Californiei.

Când deversorul se activează, lacul pare că are o gaură uriașă în el. „Cu siguranță, merită văzut”, a spus Lee. 

×
x close