Antena 3 CNN Life Travel Top 10 destinaţii turistice pentru petrecerea de Revelion

Top 10 destinaţii turistice pentru petrecerea de Revelion

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 23:47 30 Dec 2021 Modificat la 23:55 30 Dec 2021
vacanta
Top 10 destinaţii turistice pentru petrecerea de Revelion Sursa foto: Pixabay.com/marucha

Specialiştii în turism ne recomandă 10 destinaţii de vis pentru trecerea dintre ani, toate aflate în Europa. Prima opţiune este Madeira, fiind una dintre vedetele turismului de lux din Europa. Marbella poate fi alegerea perfectă pentru un an nou sclipitor, festiv şi însorit.

Destinația aleasă de fanii Games of Thrones, dar și de personalităţi importante din întreaga lume, pentru peisajele medievale este orașul Dubrovnik din Croaţia.

Pentru gurmanzi și iubitorii de vin, se recomandă Tbilisi, iar Moscova este capitala care a devenit o tradiție la trecerea dintre ani pentru multe persoane. Dacă va doriți o schimbare de peisaj, Sao Miguel este cea mai buna opţiune.

Edinburgh este destinația obligatorie pentru sezonul sărbătorilor, pe când Lisabona este una dintre cele mai frumoase capitale din Europa.

Pentru cei care vor senzaţii tari şi distracţie până la epuizare, Ibiza este locul perfect pentru seara de Revelion.

Romanticii sunt invitaţi la Praga.

De reţinut că în multe dintre aceste ţări vizitatorii vor avea nevoie de certificatul verde pentru a intra, precum Portugalia și Spania.

În Croaţia şi Rusia test PCR negativ.

În Georgia este nevoie de dovada vaccinării cu schema completă şi PCR negativ.

În Scoţia test PCR sau antigen, iar în Cehia formular electronic de sosire şi test PCR negativ.

Pe lângă asta, trebuie calculat bine şi bugetul, deoarece o alegere în ultimul moment s-ar putea să coste destul de mult atunci când vine vorba de preţul biletelor de avion sau al cazării. 
 

×
x close