![preturile s au prabusit pe una dintre cele mai populare insule din grecia cazarea este si de 4 ori preturile s au prabusit pe una dintre cele mai populare insule din grecia cazarea este si de 4 ori](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/30/preturile-s-au-prabusit-pe-una-dintre-cele-mai-populare-insule-din-grecia-cazarea-este-si-de-4-ori-915147.jpg)
Anul acesta, Brașovul se află în topul destinațiilor turistice preferate de români, însă oamenii își îndreaptă atenția și către alte zone ale țării, precum Sibiu sau Cluj.
De asemenea, pentru a fi siguri că nu vor rămâne acasă de sărbători, turiștii și-au programat vacanța de Paște cu o lună înainte, iar cei mai mulți au ales să-și petreacă sejurul la hotel sau la pensiuni.
Pe de altă parte, cei care și-au dorit să fie în mijlocul naturii, au ales să închirieze o cabană.
Astfel, pentru două nopți de cazare, prețurile pornesc de la 1.000 de lei, iar pentru trei nopți, tarifele ajung până la 1.500 de lei, cu mic dejun inclus.
Citește și: Elevii unui liceu din Constanţa, premiaţi de NASA, nu pot ajunge în SUA să îşi ridice premiile
În plus, dacă vor să închirieze o cabană, turiștii trebuie să scoată din buzunar, pentru cinci sau șapte camere, aproximativ 1.400 de euro.