Antena 3 CNN›Life›Travel›
Datele INS care arată ce s-a întâmplat cu turismul românesc în 2013
Datele INS care arată ce s-a întâmplat cu turismul românesc în 2013
1 minut de cititPublicat la 10:36 03 Feb 2014Modificat la 10:36 03 Feb 2014
Foto: www.romaniatravel.ca
Institutul Naţional de Statistică (INS) a anunţat că sosirile şi înnoptările în unităţi turistice au crescut anul trecut, faţă de 2012, cu 3,5%, respectiv cu 1,1%. Astfel, sosirile au totalizat 7,91 milioane, iar înnoptările 19,3 milioane, informeză Mediafax.
Sosirile turiştilor români au reprezentat 78,3% din total, pondere apropiată de cea din 2012.
"În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (80,5% din total turişti străini), iar din aceştia 85,7% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene", arată INS, într-un comunicat.
Din totalul turiştilor străini, de 1,71 milioane, cei mai mulţi au provenit din Germania (228.592), Italia (181.894) şi Franţa (118.649).
Sosirile în hoteluri au deţinut o pondere de 74,7% din totalul sosirilor în structurile de cazare. Faţă de anul anul 2012, sosirile în hoteluri sunt în creştere cu 2,4%.
Durata medie a şederii a fost de 2,6 zile la turiştii români şi de 2 zile la cei străini.
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost anul trecut de 8,01 milioane, în creştere cu 1% faţă de 2012.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 11,36 milioane, în urcare cu 1,9%.
Potrivit Eurostat, deşi numărul de nopţi petrecute de turiştii străini în structurile de cazare din România a crescut anul trecut cu 5,1% turismul românesc este în continuare cu mult în urma statelor vecine. Turiştii străini au petrecut anul trecut în România 3,5 milioane de nopţi, printre cele mai scăzute niveluri din UE, de peste patru ori sub rezultatele Ungariei sau Bulgariei.
În ţara noastră, turiştii străini reprezintă doar 18% din piaţă, cel mai redus procentaj din UE.