Această țară a fost întotdeauna foarte bogată în rezerve de petrol și gaze, iar oamenii au văzut focuri aprinse din senin, peste tot. Omul antic a pus fenomenul natural pe seama intervenției divine, creând legende și credințe religioase. Explicația științifică a fenomenului este una foarte simplă: presiunea subterană împinge gazul spre suprafață, acesta iese prin fisuri și, în contact cu suprafața, se poate aprinde, flăcările menținându-se până se consumă combustibilul natural. Însă omul antic se închina în fața acestor elemente inexplicabile. Astfel s-a născut una dintre cele mai vechi religii, Zoroastrianismul, care acorda o importanță deosebită focului – considerat lumina înțelepciunii.
Templul antic al Focului, Ateshgah, se află lângă Baku, astăzi capitala Azerbaidjanului. Este unul dintre cele mai importante obiective turistice din această regiune, după ce a fost mult timp un important loc de închinare și pelerinaj pentru zoroastrieni, până când arabii au adus aici Islamul, în secolul al X-lea. Izvoarele istorice arată că după această schimbare, mulți zoroastrieni au migrat din Iran și Azerbaidjan spre nordul Indiei.
În limba persană, „Azer” înseamnă „foc”. Numele antic al acestui ținut era Aturpatakan, însemnând „Locul în care persistă focul sacru”. După ce au început exploatările de petrol și gaze, din epoca modernă, multe dintre focurile naturale s-au stins, rămânând fără combustibil, însă templele antice au rămas. Urme ale credințelor străvechi din această regiune se regăsesc și în credințele religioase ale Greciei antice, în legătură cu Prometheus, care a furat focul de la zei, în Munții Caucaz.
Focul sacru a devenit simbol național, iar numele țării a fost păstrat până astăzi. Unul dintre vechile locuri sacre este Yanar Dag (Munte care arde), iar ținutul Focului sacru merge până spre sud, spre Astara, lângă granița cu Iranul, unde se află și Yanar Bulag - „Templul Focului”, locul în care flăcările ard fără oprire, de aproape 4.000 de ani (conform izvoarelor istorice), indiferent de climă. Aici se află un izvor în care apa arde când este aprinsă.
Turiștii din întreaga lume vizitează, astăzi, aceste locuri care în trecut erau încărcate de sacralitate, datorită acestor fenomene naturale speciale. Azerbaidjanul se află între Asia și Europa, fiind una dintre cele mai vechi culturi ale lumii, iar religia antică a influențat aproape toate celelalte credințe religioase, într-un fel sau altul. Tot aici se află și Peștera Azîh – despre care cercetătorii spun că este unul dintre primele locuri unde a trăit homo sapiens. Aici s-au descoperit obiecte din epoca de piatră, unice în lume, extrem de valoroase pentru istoria umanității.