Antena 3 CNN Life Travel Cetatea Nessebar, veche de peste 9.000 de ani

Cetatea Nessebar, veche de peste 9.000 de ani

Diana Scarlat
3 minute de citit Publicat la 15:57 09 Ian 2023 Modificat la 15:59 09 Ian 2023
cetatea nessebar veche de peste 9 000 de ani
Cetatea Nessebar, veche de peste 9.000 de ani Sursa foto: Pexels.com

Orășelul grecesc de la malul Mării Negre atrage turiști din întreaga lume în zona peninsulară renumită pentru cele peste 40 de biserici de piatră construite pe o suprafață de numai 850 de metri lungime și 365 de metri lățime.

Astăzi, la Nessebar pot fi admirate doar 26 dintre bisericile vechi, rămase în picioare, unele în ruină, dar care conferă locului valoarea de sit arheologic unic în lume. Peninsula a devenit faimoasă pentru cel mai mare număr de biserici pe cap de locuitor. Cetatea Nessebar este situată la circa 350 de kilometri distanță față de București și se poate ajunge cu mașina personală sau cu autocarul, atât individual, cât și în grupuri organizate, în excursiile oferite de agențiile de turism. În perioadele vârfului de sezon estival, pe ruta București-Giurgiu-Ruse-Verna se poate ajunge la Nessebar chiar mai repede decât de la București la Constanța, atunci când Autostrada Soarelui este intens circulată.

Stațiunea Nessebar se află în regiunea Burgas, la circa 120 km sud de Balcic și la 5 km de Sunny Beach, fiind printre cele mai căutate destinații de vacanță, în special de către turiștii germani și britanici. Datorită poziționarii în sudul extrem al litoralului bulgăresc, în Nessebar sezonul se deschide la începutul lunii mai, prelungindu-se până la începutul lunii octombrie.

„La noi încep să vină turiștii străini de Sfântul Gheorghe (6 mai – n.r.), dacă nu este frig. Terasa e plină zi și noapte, cel puțin șase luni pe an”, spune Georgi Paunov, patronul unei terase cu specific pescăresc de la malul mării. Cherhanalele, terasele și restaurantele cu specific local și mâncăruri tradiționale atrag vizitatorii ca un magnet. Aici obișnuiesc să meargă la masă și turiștii care nu sunt cazați la Nessebar, ci doar vizitează vechea cetate, una dintre atracțiile locului fiind chiar turismul culinar susținut mai ales de pescarii și de bucătarii din zonă.

Un sejur la hotel de patru stele la Nessebar costă între 300 și 450 de euro de persoană, în funcție de ofertele făcute de hotelieri și de agențiile de turism. Cele mai căutate sunt ofertele cu masa în regim all inclusive, la fel ca în celelalte stațiuni, dar se poate merge și la mici hoteluri sau vile care au camere de închiriat pe malul mării, în zona orașului vechi, prin Booking, Trivago sau alte platforme online, precum și prin rezervări făcute direct la proprietari. Specificul peninsulei este diferit de cel al marilor stațiuni. O astfel de cameră de închiriat pornește, în orașul vechi, de la 40-45 de euro pe noapte, la Victoria Hotel Nessebar sau Boutique Hotel St. Stefan, pentru cei care vor să se integreze în atmosfera istorică a locului.

Sunt și oferte foarte bune în zona nouă a stațiunii, la cele mai moderne hoteluri, precum Aqua Paradise Resort & Aqua Park, Aphrodite Beach Hotel sau Bilyana Beach Hotel - All Inclusive & Free Beach Access, de patru stele, care pun la dispoziția turiștilor zone de fitness, SPA și piscine interioare sau exterioare, la prețuri foarte accesibile, între 45 și 70 de euro de persoană pe noapte, în funcție de camera aleasă, de peroada din sezon în care se face rezervarea și, bineînțeles de ofertele speciale care apar.

Printre cele mai vechi așezări omenești din Europa

Atmosfera orașului vechi amintește de insulele Greciei, dar nu este întâmplător. Localitatea Nessebar a fost fondată pe locul străvechii așezări de pescari Mesambria, din vremea tracilor, fiind unul dintre cele mai vechi din Europa. A intrat, din 1983, în patrimoniul UNESCO. Numele Mesambria i-a fost dat peninsulei de greci, atunci când au colonizat așezarea, în anul 510 după Hristos. Patronul orașului a fost ales zeul Apolo, grecii construind un templu și un teatru în onoarea acestuia. În anul 72 după Hristos, orașul a fost ocupat de Imperiul Roman, care a instalat o garnizoană importantă aici, cetatea devenind o așezare stategică în epocă. În jurul anului 680 a devenit un centru episcopal, iar în secolele VII-VIII a devenit un important și puternic port bizantin. Numele slav Nessebar a fost folosit din secolul al XI-lea în locul numelui Mesambria.

Ruinele antice, bisericile din secolele 12-13, casele din perioada renascentistă și străduțele înguste, pietruite, din zona veche, peninsulară, pe marginea cărora comercianții bulgari își ademenesc turiștii cu produse tradiționale, contrastează plăcut cu bărcile pescărești care ies în larg de două-trei ori pe zi, pentru a aduce pe mesele restaurantelor pește proaspăt din Marea Neagră, în special calcan. Dar și cu vilele și hotelurile de trei și patru stele, unde turistul trăiește experiența unui palimpsest cultural și temporal.

×
x close